Ziua 3: Aiud
Mi s-a părut important oraşul pentru că citisem despre faimoasa închisoare cu deţinuţi politici de acolo.
Într-adevăr, în Aiud există un monument-biserică închinat celor care au suferit acolo (Râpa Robilor) dar pe de altă parte Aiudul este un oraş vechi, cu istorie, care merită vizitat nu numai din cauza asta.
Iată mai jos monumentul Râpa Robilor.
Deşi avea un număr de telefon pentru vizitare, nu mi s-a răspuns. Probabil că fiind în timpul săptămânii custodele era la lucru; am impresia că îngrijirea și primirea vizitatorilor se face pe bază de voluntariat. Monumentul m-a impresionat. Aproape imediat dincolo de nivelul crucii din stânga terenul coboară brusc într-o râpă adâncă. Monumentul este construit cumva deasupra râpei dând impresia că pluteşte. În fine, lângă el este un cimitir unde m-am recules un pic și am și mâncat.
Apoi am vizitat centrul vechi al Aiudului, mai precis cetatea Aiudului care conţine un ansamblu de clădiri printre care bineînţeles și o biserică.
Mai sus, o parte din zidul exterior al cetăţii. Zidul s-a păstrat integral! În poza de jos, o parte din interiorul cetăţii. Se executau lucrări de renovare.
Şi o imagine din centrul Aiudului.
Aiudul a fost ultimul oraş mare transilvănean înainte de a intra în Munţii Apuseni, zona Munţilor Trascăului.
Pentru că Aiud a fost ultimul oraş fac un mic sumar asupra drumului: fără urcări / coborâri majore, trafic auto moderat sau rar (cu o excepție), şoferi politicoşi (nu am fost claxonat și nu am fost silit să trag pe dreapta). Se respectă semafoarele și trecerile de pietoni. În Sibiu, Blaj, Aiud oamenii se dau jos de pe bicicletă ca să traverseze trecerea de pietoni.
De aici am intrat în Munţii Trascăului prin comuna Măgina și Vălișoara cu ale sale chei. Drumul urcă destul de mult prin cheile Vălișoarei, dar odată trecut de ele terenul devine relativ plat (un platou înconjurat de munţi, cu o intrare și ieşire îngustă).
Măgina are o biserică din 1611 în interiorul unei mănăstiri destul de noi.
Biserica are tâmplăria refăcută. Intrarea este joasă și te obligă să te apleci ca să intri.
De lângă Măgina drumul urcă continuu chiar dacă panta e "comestibilă" (8-10% pe anumite porţiuni mici de câţiva km). Devine mai dificilă prin cheile Vălișoarei, dar odată ajuns în "câmpie" e simplu.
În zona asta depresionară există Cetatea Trascăului construită undeva la sfârşitul sec. 13. Se pare că aici au avut loc lupte când a avut loc răscoala lui Gheorghe Doja (Dosza). În fine, distrusă la începutul sec. 18 de imperiali (răscoala curuților), când nobilii locali au fost şterși din registrul nobiliar.
Privelişte superbă asupra munţilor înconjurători și un loc de pornire pentru trasee turistice de drumeţie spre Platoul Bedeleu și Vânătările Ponorului.
Urcuş abrupt, printre pietre și şopârle, dacă nu nimereşti drumeagul de acces.
Următoarea oprire, Râmetea. Vreme de 400 de ani, începând cu sec. 14 și până în sec. 19, a fost exploatată o mină de fier ceea ce a dus la un boom economic al zonei. Aici se fabricau tot felul de obiecte de fier, arme, unelte, broaşte de uşi (care mai sunt încă funcţionale) și altele asemenea. Populaţia originară era de saşi maghiarizaţi, acum sunt destul de mulţi români.
De remarcat muzeul din Râmetea, bogat în informaţii depre zonă, langoșile delicioase și kurtos kalacs (sper ca am scris bine).
O pedală în continuare pe drumul 107M până am întâlnit şoseaua DN75, de-a lungul râului Arieș. Surprinzător de lat râul ăsta!
Un lucru bun despre drum: practic încă înainte de Râmetea drumul devine plat ba chiar coboară uşor (DN75) de-a lungul Arieşului. Aşa că pedalatul a devenit plăcut, permiţându-mi să admir priveliştea de mai sus în timp ce mă îndreptam spre următoarea destinație importantă: Câmpeni.
Îmi pun cortul undeva aproape de ieşirea din Brăzești, lângă o cascadă mică, la câţiva km de oraşul Baia de Arieş.
Mai jos o hartă a zonei găsită în Sălciua, care arată intrarea în Munţii Trascăului până la Baia de Arieş.
Sunt multe obiective turistice în zonă, dar pentru a le vedea trebuie să te abaţi de la şosea. Fiind prima oară când parcurg traseul ăsta am preferat să rămân pe cât posibil la ceea ce planificasem.
Pe drum am văzut monumente închinate soldaţilor români (din satul respectiv) căzuţi în al doilea război mondial dar și celor căzuţi în primul război. De remarcat că dacă în primul caz ei au luptat în armata română, în primul război mondial cei căzuţi au luptat în armata imperială!
Şi am pus cortul. Ziua 3, cca 80 km parcurşi. Am campat la marginea drumului DN75, lângă un mic curs de apă care se varsă în Arieş.
