Traseul propus: Sibiu, Blaj, Teiuș, Aiud, Apuseni (Câmpeni, Brad), coborâre în Deva. Cca 470 km. A ieşit ceva diferit și anume:
Ziua 1
Am luat trenul de 10.00 din Bucureşti și la 16.20 eram în Sibiu cu tot cu bicicleta. Trenul a întârziat mai mult de 40 de minute!
Am vizitat cam o oră și jumătate centrul istoric al Sibiului. Merită din plin chiar dacă nu am reuşit să intru în vreun muzeu (mi-era frică să nu îmi umble la coburi - genţile bicicletei). Oricum, centrul e foarte frumos dar, surprinzător, este parcurs parţial de maşini. Cred însă că sunt ale riveranilor.
Mulţi biciclişti, multe biciclete. Au și piste, mai multe ca în Bucureşti. Pe o asemenea pistă m-am deplasat ca să ies din oraş și să merg spre primul obiectiv, Ocna Sibiului.
Observaţi arhitectura clădirilor: aveam impresia ca sunt în faţa unei felii de tort!
Mi-a părut rău că nu mi-am luat slipii. În fine, am trecut în viteză prin staţiune, spre lacul Mândra (rezervaţie).
Am stat un pic să-mi trag sufletul, dar vremea era înnorată și începuse să bată vântul cam tare. Aşa că am luat-o la pedală spre vulcanii noroioşi din Hașad dar am ratat drumul și am ajuns la Slimnic. Şi bine am făcut deoarece la Slimnic se află o biserică evanghelică inclusiv casă parohială precum și o cetate care încă mai este locuită (într-o parte desigur). E un om acolo care trage clopotul în fiecare dimineață.
Cele doua plăci de pe clădire comemorează popasul lui Petofi Sandor (echivalentul lui Eminescu pentru maghiari) și al lui Josef Bem (general polonez care a luptat contra rușilor la 1848 în Transilvania).
Şi iată și partea locuită a cetăţii la care se ajunge urcând pe un drum cam două sute de metri.
Aici mi-am pus și cortul, lângă zidul cetăţii, păzit de doi cai și un mânz. Parcă erau câini, se gudurau pe lângă mine și se împingeau cu botul în mine să le dau ceva de mâncare. Le-am dat sare iar mânzul a încercat să-mi pască cortul. Ce mai, nişte potăi de cai!
Peisajul este superb de sus din cetate, iar senzaţia avută când mi-am pus cortul chiar lângă zidul cetăţii a fost formidabilă.
Cca 40 km parcurşi în ziua 1.
Ziua 2
M-am trezit mai devreme (7.00) vizitat fiind de doi căutători de indicii (unii ascund un obiect, lasă indicii, iar alţii trebuie să il descopere).
Am plecat spre Ruşi (Rusbach?), Șeica Mare, Agârbiciu. Fiecare sat are câte o biserică fortificată. Din păcate în general sunt închise iar eu nu mi-am permis să pierd mai mult de 20-30 minute cu fiecare. Nu am avut timp să caut omul cu cheia și să îl conving să deschidă. Viteza medie pe bicicletă, încărcată fiind, era cam de 18 km/h (rulam cu 22-26 km/h, bicicleta nefiind una de viteza. Şi nici eu.). Ca atare tot ce am putut face a fost să le vizitez la exterior.
O surpriză placută a fost însă biserica fortificată, muzeu și pensiune, din comuna Axente Sever (Frauendorf). Cu 7 lei am vizitat biserica, fortificaţia interioară și muzeul din incintă. O chestie pe care o ştiam destul de vag și care mi s-a reconfirmat la muzeul de acolo este faptul că sașii la origine nu sunt toți germani. De fapt pe la începuturi colonizatorii au provenit din actualele Flandra, Olanda, Luxemburg, Lorena și din Valea Rinului. Ulterior însă, coloniştii germani au fost în numar din ce în ce mai mare. Evident, pentru asta, regele le dădea scutiri de impozite, drept de construcţie fortăreață și alte înlesniri.
În biserică, la fel ca în mai toate bisericile săsești din Transilvania, sunt pomeniţi cei care au murit în primul război mondial, în al doilea război precum și cei care au murit deportaţi de către ruşi. Sunt liste lungi.
Interesant a fost faptul că o parte din cămările de provizii (patru sau şase) au fost transformate în camere de dormit aşa că fortăreața a devenit și pensiune! Nu am întrebat de preţ, dar pentru cei interesaţi, sunati la 0735 564 996, Pelger Livia. Sau căutaţi pe facebook la Frauendorf Axente Sever.
M-am abătut un pic de la planul iniţial și am urcat spre Medias (Megyes), trecând prin Copşa Mică. Merită vizitat și oraşul ăsta. Pentru cei care nu ştiu, la Copşa Mică se face negru de fum (pentru anvelope auto, etc.) încă dinainte de '89. Nenorocirea era ca înainte de '89 nu existau filtre sau nu funcționau, aşa ca toată localitatea și zona limitrofă arăta ca scoasă dintr-un cazan cu smoală. Azi casele sunt curate și din câte mi-am dat seama mai au ceva industrie. Evident și Copsa Mica are o biserică evanghelică, nefortificată însă.
Şi am ajuns la Mediaş. Am trecut pe lângă turnul din imagine și iată-mă-s în zona istorică a cetăţii.
În imaginea de mai sus, în dreapta, este intreriorul zidului de apărare. În stânga acum sunt cârciumi.
Am vizitat fortificaţia centrală din Mediaş, care include o biserică (vizitabilă, 7 lei) și câteva case.
În dreapta, casa în care s-a născut Stefan Ludwig Roth, revoluţionar german la 1848. Are o placă memorială pe ea.
Imagine laterală de la altarul bisericii. Pietre de mormânt (cred). Mai jos, piesa centrală a altarului.
Colecţia de covoare orientale, unele din sec. 15-16!
Am continuat drumul ieşind din Mediaş prin nord spre Blaj. În drum am trecut prin băile Bazna. Din păcate, ca și data trecută când am fost acolo, biserica fortificată era închisă.
De asemenea, castelul Bethlen Haller de la Cetatea de Baltă, nu este deschis publicului.
Trebuie spus că familia Bethlen este o familie care a dat principi ai Transilvaniei, iar familia Haller are un reprezentant care a fost guvernator al Imperiului Habsburgic în sec. 18. Mai jos, o fotografie a castelului din exterior. Azi e proprietate privată.
Am ajuns în Blaj, am trecut de Blaj. Are un centru frumos, dar nu am vizitat nici Câmpia Libertăţii cu a sa faimoasă proclamaţie, nici crucea lui Avram Iancu (construită recent cred, nu ştiu).
Şi am pedalat și am pedalat până în Teiuș. Aici mi-am refăcut rezerva de apă pentru că băusem deja cam 4 litri și nu îmi ajungeau. Trebuie spus că în fiecare seară înainte de culcare îmi făceam o supă la plic cu multă sare ca să îmi refacă sărurile din organism pierdute prin deshidratare. Am avut și săruri speciale, dar o supă te și hrăneşte în plus, cu ceva fidea.
Am pus cortul destul de aproape de ieşirea din Teiuş, pe drumul spre Aiud. Drum circulat intens, cu viteză, destul de îngust. Nu m-am simtit confortabil. Din cauza zgomotului mare mi-am pus cortul la aprox 500 m de drum într-un lan de porumb. În ziua asta am parcurs ceva peste 100 km.
Ziua 3: Aiud
Mi s-a părut important oraşul pentru că citisem despre faimoasa închisoare cu deţinuţi politici de acolo.
Într-adevăr, în Aiud există un monument-biserică închinat celor care au suferit acolo (Râpa Robilor) dar pe de altă parte Aiudul este un oraş vechi, cu istorie, care merită vizitat nu numai din cauza asta.
Iată mai jos monumentul Râpa Robilor.
Deşi avea un număr de telefon pentru vizitare, nu mi s-a răspuns. Probabil că fiind în timpul săptămânii custodele era la lucru; am impresia că îngrijirea și primirea vizitatorilor se face pe bază de voluntariat. Monumentul m-a impresionat. Aproape imediat dincolo de nivelul crucii din stânga terenul coboară brusc într-o râpă adâncă. Monumentul este construit cumva deasupra râpei dând impresia că pluteşte. În fine, lângă el este un cimitir unde m-am recules un pic și am și mâncat.
Apoi am vizitat centrul vechi al Aiudului, mai precis cetatea Aiudului care conţine un ansamblu de clădiri printre care bineînţeles și o biserică.
Mai sus, o parte din zidul exterior al cetăţii. Zidul s-a păstrat integral! În poza de jos, o parte din interiorul cetăţii. Se executau lucrări de renovare.
Şi o imagine din centrul Aiudului.
Aiudul a fost ultimul oraş mare transilvănean înainte de a intra în Munţii Apuseni, zona Munţilor Trascăului.
Pentru că Aiud a fost ultimul oraş fac un mic sumar asupra drumului: fără urcări / coborâri majore, trafic auto moderat sau rar (cu o excepție), şoferi politicoşi (nu am fost claxonat și nu am fost silit să trag pe dreapta). Se respectă semafoarele și trecerile de pietoni. În Sibiu, Blaj, Aiud oamenii se dau jos de pe bicicletă ca să traverseze trecerea de pietoni.
De aici am intrat în Munţii Trascăului prin comuna Măgina și Vălișoara cu ale sale chei. Drumul urcă destul de mult prin cheile Vălișoarei, dar odată trecut de ele terenul devine relativ plat (un platou înconjurat de munţi, cu o intrare și ieşire îngustă).
Măgina are o biserică din 1611 în interiorul unei mănăstiri destul de noi.
Biserica are tâmplăria refăcută. Intrarea este joasă și te obligă să te apleci ca să intri.
De lângă Măgina drumul urcă continuu chiar dacă panta e "comestibilă" (8-10% pe anumite porţiuni mici de câţiva km). Devine mai dificilă prin cheile Vălișoarei, dar odată ajuns în "câmpie" e simplu.
În zona asta depresionară există Cetatea Trascăului construită undeva la sfârşitul sec. 13. Se pare că aici au avut loc lupte când a avut loc răscoala lui Gheorghe Doja (Dosza). În fine, distrusă la începutul sec. 18 de imperiali (răscoala curuților), când nobilii locali au fost şterși din registrul nobiliar.
Privelişte superbă asupra munţilor înconjurători și un loc de pornire pentru trasee turistice de drumeţie spre Platoul Bedeleu și Vânătările Ponorului.
Urcuş abrupt, printre pietre și şopârle, dacă nu nimereşti drumeagul de acces.
Următoarea oprire, Râmetea. Vreme de 400 de ani, începând cu sec. 14 și până în sec. 19, a fost exploatată o mină de fier ceea ce a dus la un boom economic al zonei. Aici se fabricau tot felul de obiecte de fier, arme, unelte, broaşte de uşi (care mai sunt încă funcţionale) și altele asemenea. Populaţia originară era de saşi maghiarizaţi, acum sunt destul de mulţi români.
De remarcat muzeul din Râmetea, bogat în informaţii depre zonă, langoșile delicioase și kurtos kalacs (sper ca am scris bine).
O pedală în continuare pe drumul 107M până am întâlnit şoseaua DN75, de-a lungul râului Arieș. Surprinzător de lat râul ăsta!
Un lucru bun despre drum: practic încă înainte de Râmetea drumul devine plat ba chiar coboară uşor (DN75) de-a lungul Arieşului. Aşa că pedalatul a devenit plăcut, permiţându-mi să admir priveliştea de mai sus în timp ce mă îndreptam spre următoarea destinație importantă: Câmpeni.
Îmi pun cortul undeva aproape de ieşirea din Brăzești, lângă o cascadă mică, la câţiva km de oraşul Baia de Arieş.
Mai jos o hartă a zonei găsită în Sălciua, care arată intrarea în Munţii Trascăului până la Baia de Arieş.
Sunt multe obiective turistice în zonă, dar pentru a le vedea trebuie să te abaţi de la şosea. Fiind prima oară când parcurg traseul ăsta am preferat să rămân pe cât posibil la ceea ce planificasem.
Pe drum am văzut monumente închinate soldaţilor români (din satul respectiv) căzuţi în al doilea război mondial dar și celor căzuţi în primul război. De remarcat că dacă în primul caz ei au luptat în armata română, în primul război mondial cei căzuţi au luptat în armata imperială!
Şi am pus cortul. Ziua 3, cca 80 km parcurşi. Am campat la marginea drumului DN75, lângă un mic curs de apă care se varsă în Arieş.
Ziua 4: Baia de Arieş, Lupşa, Bistra, Câmpeni, Abrud, Buceş, Brad, Ormindea, 90-95 km
Drumul duce într-o coborâre lină pe lângă râul Arieş, ceea ce mi-a permis o abatere spre Câmpeni.
De remarcat pe drumul spre Câmpeni mănăstirea Lupşa făcută undeva la începutul sec. 15 de un boier local. A rezistat până la începutul sec. 19, când a devenit a uniților, apoi a revenit din nou ortodocșilor undeva la sfârşitul aceluiaşi secol.
Undeva după Abrud am trecut pe lângă faimoasa Roşia Montana.
Drumul începe să urce uşor, dar per total este accesibil și confortabil până în Buceș-Vulcan unde începe o coborare bruscă până în Zdrapți. Coborârea are o pantă pe care am evaluat-o la peste 12% și serpentine destul de multe pe aproape 10 km. Sincer, m-am bucurat că nu am intrat în Apuseni venind dinspre Deva pentru că ar fi trebuit să împing bicicleta câteva ore.
Chiar într-o coborâre abruptă drumul a fost dificil pentru că asfaltul nu este de calitate. De altfel, cam tot drumul prin Apuseni are asfalt vechi dar încă de bună calitate, mai puţin coborârea asta de unde începe și judeţul Hunedoara.
În biserica comunei am găsit o placă comemorativă, montată prin 1934, care comemorează revanșa lăncierilor lui Crișan. Răsculaţii au prins o contesă, au botezat-o în rit ortodox și au căsătorit-o cu forţa cu țăranul Clei Toader. De altfel, toată zona are multe mărturii despre răscoala lui Horea dar și despre revoluţia de la 1848.
Mai jos, o hartă a zonei din Buceş-Vulcan până în Abrud.
Am intrat în comuna Crișcior, unde se află o biserică veche ortodoxă, de data asta din piatră. Este de fapt singura biserică din piatră din zonă iar varianta iniţială, înglobată în biserica actuală, datează de la sfârşitul sec. 14. Din câte am citit, se pare că ctitorul (familia Bâlea) avea acces la zonele aurifere din Abrud, Roşia Montană sau Brad.
Impresionantă. Ce m-a întristat este că la 50 m se află ruinele unei alte biserici, probabil reformată, în curtea căreia, printre mormintele vechi se află morminte noi, ortodoxe.
Mai jos, o piatră de mormânt pe care, ca să o fotografiez, a trebuit să o curăț de vegetaţie.
E-adevărat că biserica este părăsită, dar locul cred că ar fi meritat respectat măcar din cauza mormintelor vechi. Unele pietre sunt zgâriate și oricum, cu excepţia mormintelor noi, locul este lăsat de izbelişte. Poate că măcar un muzeograf ar trebui să copieze inscripţiile astea (în maghiară) cât timp nu se distrug sau sunt distruse. Poate că unele pietre aparţin urmașilor cnejilor Bâlea, ctitorii bisericii de alături...
În fine, ajung în oraşul Brad unde mănânc ceva în parcul central. Încerc să vizitez muzeul aurului dar era cam 6 seara, aşa că era închis din câte mi s-a spus. Am cumpărat nişte apă și am plecat mai departe. Intenționam să îmi petrec noaptea în rezervația de calcare de la Crăciunești dar nu am reușit.
O nota importantă: apă de băut nu prea este pe gratis. A trebuit să o cumpar în general și am consumat cam 4 litri pe zi la care adaug și o supă sărată seara înainte de culcare, care să îmi aducă la normal cantitatea de săruri din organism.
Oricum, nu am reuşit să ajung decât până în Ormindea, abătându-mă de la E79, aflat în modernizare și luând-o pe 706A. La intrarea în Ormindea mi-am pus cortul pe o fâneață, cu o perspectivă frumoasă asupra văii și drumului european.
Total distanţă cca 95 km, drum destul de bun mai puţin în zona Buceş-Vulcan până în Criscior, modernizat după Brad. Panta mică la urcare, plat, coborârea abruptă și dificilă, cu serpentine pe aproximativ 10 km.
Ziua 5: Ormindea, Deva, Orăştie, Vinţu de Jos
Am plecat din Ormindea în ceţurile dimineţii.
Actuala rezervaţie de calcare din Crăciuneşti a fost la începutul anilor '80 o exploatare minieră în Munţii Metaliferi. Prin '85-'86 zăcământul s-a epuizat iar cariera a fost declarată rezervaţie.
Intrarea este îngustă; din şosea, un pod traversează o apă și apoi se strecoară printre doi pereţi de stâncă. Odată intrat însă ai parte de o privelişte spectaculoasă: o căldare imensă înconjurată de pereţi aproape verticali cu o ieşire îngustă spre pădurea luxuriantă dinspre Ormindea. Parcă te aştepţi să apară dinozauri din pădurea aia.
O curiozitate: drumul de la Ormindea până aproape de Crăciuneşti este făcut din piatră cubică. Cam 2-3 km bine făcuţi, o parte înconjurând fosta carieră. În perioada anilor '80 cred că zona a fost foarte bogată dacă au construit aşa ceva.
Intrarea în rezervaţie.
O parte din căldarea făcută de exploatarea miniera. Undeva în spatele fotografului, ascunsă de vegetaţie este o peşteră cu lilieci.
Mai jos, poteca de ieşire spre Ormindea și pădurea luxurianta de acolo. "Cheile" este posibil să fi fost făcute de om, dar acum ele par a fi săpate de apă deşi valea e seacă.
De aici până în Deva e doar un pas de câţiva km.
Cladirea muzeului de istorie din Deva, Magna Curia, este o clădire cu o istorie bogată legată la un moment dat de o femeie atât de fumoasă încât i se spunea Muranyi Venus (Venus de Murano). Merită vizitat pentru colecţia de fosile de dinozauri cât și pentru tezaur sau lapidarium. Aici am văzut prima oară menhire preistorice.
De aici am plecat spre Orăştie cu a sa cetate și centru istoric.
Regret că am făcut drumul pe E85 în loc să pedalez pe DJ107A. Am fost totuşi curios să parcurg traseul pe E85 pentru că nu mai pedalasem pe acolo. În ciuda autostrăzii, drumul este aglomerat cu tot felul de vehicule, mai ales că era în timpul săptămânii.
În final mi-am pus cortul în aceeaşi pădurice de nuci de lângă Vinţu de Jos. Acum doi ani aici m-a prins un cod galben de ploaie și din păcate nu aveam decât un sac de bivuac. Acum însă vremea a fost superbă, aşa de calduroasă încât nu mi-am pus decât parţial învelişul exterior al cortului.
Am parcurs cca 90-100 km, pe un drum plat fără alte dificultăţi decât traficul destul de obositor pentru un biciclist.
Ziua 6: Vinţu de Jos, Sebeş, Sibiu, Cârța
Merită mentionat Sebeșul cu centrul lui vechi. Mai jos un detaliu din biserica evanghelică.
Şi desigur şosetele fabricate acolo, şosete de Ciserom, din bumbac, rezistente la uzură.
De aici până la Apoldu de Sus, drumul a fost relativ plat fără dificultăţi. De acolo însă lucrurile s-au schimbat radical. Deşi erau numai 31 de km până la Sibiu, acei 31 de km mi s-au părut o veșnicie. Soarele ardea puternic, panta mare, trafic greu. Am împins bicicleta vreo 5-6 km cu vreo două-trei pauze din cauza soarelui puternic. Noroc ca aveam un camel back cu 3 litri de apă, oricum insuficienţi. Am băut cred vreo 5 litri din care 1,5 de apă minerală carbogazoasă.
Merită de asemenea vizitat centrul istoric din Miercurea Sibiului, biserica fortificată de acolo. Din păcate era închis când am fost eu (amiază, în timpul săptămânii). Într-o casă din apropiere a fost constituit Partidul Naţional Român (după primul război mondial a fuzionat cu Partidul Țărănesc din Regat rezultând Partidul Național Țărănesc).
Am trecut din nou prin Sibiu, de data asta pe la periferie, apoi spre Făgăraș pe lângă Avrig de data asta. Din depărtare de pe E68 se poate vedea partea din spate a palatului de vară al lui Samuel von Brukenthal. A nu se confunda cu palatul din Sibiu.
În fine, după Avrig și Porumbacu de Jos (am fost un pic emoționat când am văzut indicatoarele de la baza traseelor spre Făgăraş) se face un drum judeţean la stânga spre Cârța. De ce Cârța?
Sunt multe motive, primul din ele fiind că aici este singura (și cea mai estică) mănăstire cisterciană din Europa. A nu se confunda cu o biserica fortificată, pentru că ansamblul mănăstiresc nu este fortificat. Cistercienii aveau interdicție la aşa ceva, aşa că scăpau de obicei prin tunele săpate până pe malul Oltului care curge în apropiere. Ca atare, mănăstirea a fost arsă de mai multe ori (prima oară în sec. 13 de mongoli și apoi de turci) iar în final desființată din ordinul lui Matei Corvin pentru că cistercienii nu ascultau decât de papă. Bunurile au fost cedate episcopului din Sibiu.
Un al doilea motiv il constituie muzeul de acolo care dă detalii despre mănăstire dar și despre populaţia din zona.
Şi, în fine, un al treilea motiv îl constituie campingul de acolo, camping excelent și ieftin. Am putut face duş fierbinte, spăla hainele, face plinul cu apă, încărca bateria tabletei și dormi în linişte după aproape o săptămână și asta pentru aproximativ 20 de lei. Bonus: vişinele din copacul sub care mi-am pus cortul.
Inutil să spun că de vorbit în română nu am vorbit decât cu proprietarii (care și ei ar fi olandezi), restul fiind polonezi și alte neamuri. Veniseră cu rulotele și se pare că am creat un pic de senzație, eu fiind singurul pe bicicleta.
O imagine parţiala a mănăstirii.
O imagine din interiorul campingului.
Ziua 7: Cârţa, Făgăraş, Şercaia, Şinca Veche, Poiana Mărului, Râşnov
A doua zi, cu "bateria"plină am luat-o la pedală spre Făgăraş, unde pe lângă cetatea Făgăraşului se mai pot admira Biserica reformată (unde era slujbă când am intrat), precum și o mănăstire franciscană (în care nu am putut intra, fiind funcţională). Mai jos un detaliu din biserica mănăstirii, luat printre gratii:
În fine, am ieşit din Făgăraş și m-am îndreptat spre Şercaia cu gănd să ajung în Râşnov prin Poiana Marului.
La intersecţia spre Şinca Veche (E68 cu 73A) încă un ştrand. Din păcate nu aveam slipi aşa că am continuat către mănăstirea rupestră din Şinca Veche.
Şoseaua este într-o stare destul de proastă, iar pe drum am făcut o semipană, adică anvelopa s-a dezumflat până la un anumit punct după care gaura din ea s-a astupat probabil din cauza deformării camerei dezumflate parţial. Nu mi-am dat seama aşa că următorii vreo 60 km i-am parcurs aşa. Şinca Veche, Şinca Noua, Zărneşti, Râşnov, în final după o realimentare cu apă și ceva de mâncare din Zărneşti.
În final am reparat pana într-un parc din Râşnov și am mai pedalat câţiva km până am ieşit pe şoseaua spre Predeal.
Drum bun până la Şercaia. Şoseaua Şinca Veche - Zărneşti cam uzată, cu unele gropi care nu prea ajută o bicicletă încarcată cu coburi și semipană.
Traseu în urcare până în apropiere de Zărneşti, apoi coborâre rapidă. Restul până în Zărneşti pe teren destul de plat posibil de făcut și cu o roată mai dezumflată chiar atunci când bicicleta e încărcată.
Distanţa parcursă cca 120 km.
Ziua 8: Râşnov, Predeal, Sinaia cca 40 km
Drum în urcare, cunoscut deja, până un pic dincolo de Pârâul Rece, după care coborare continuă până în Sinaia.
Total general: 700 km cu tot cu drumul prin Bucureşti.
Nu reuşesc să îmi explic de ce măsurat pe harta, totalul pe care l-am înscris la sfârşitul fiecărei etape îmi dă mai puţin decât ceea ce arată ciclometrul. Diferenţa este de 95 km pe care nu ştiu unde i-am pierdut. Poate că am pierdut câte puţin în fiecare zi, mai ales la traversarea Apusenilor. Nu ştiu, dar astea sunt faptele. De fapt am făcut tot timpul mici abateri de la ruta principală, dar nu îmi dau seama cum totalul poate fi atat de mare. Ciclometrul însă e verificat pe alte rute și arată bine distanța.
Traseul a fost frumos cu exceptia drumului Deva-Sibiu care este aglomerat și are spre final destule urcuşuri.
De remarcat că am primit un sigur claxon, în Blaj, când eram la stop, de la un şofer cu număr de Bucureşti. În rest, cel mult pe şosele, claxoane de avertisment când treceau tiruri, dar date de la distanţă și scurt, numai pentru atenţionare. Au fost porţiuni, scurte ce-i drept, unde maşinile m-au aşteptat să le parcurg, făcând coadă în urma mea.
În general, prin oraşele pe unde am trecut se respectă semaforul, iar în Sibiu bicicliştii sunt invitaţi să descalece de pe bicicletă la trecerea de pietoni (aşa cum este legal de altfel). Parcă e o altă lume.
Vali, iunie 2016
