Tinel Blăjan - Cursuri de iniţiere în escaladă

21 Mai 2013 13:33 #1808 de Diana
Domnul Tinel Blăjan, activist al clubului nostru (din al doilea an de la înfiinţare), împreună cu căţărători experimentaţi, organizează cursuri de iniţiere în ascensiuni şi escalade :

Program şi regulament (pe scurt - mai multe detalii la numere de telefon de mai jos):

- în zilele de sâmbătă-duminică, începând cu 25-26 mai, pe toată durata sezonului, intre orele 11:00 - 12:00, se vor face cursuri de iniţiere în ascensiuni şi escalade; echipament - module de alcătuire- constituire, noduri, prize, evaluarea stării vremii, asigurări, avertizări, orientare, etc.

- iniţierile vor avea loc :
* în Cheile Cheii, dinspre Valea Râşnoavei (versantul estic al muntelui Postăvaru)
* pereţii carierei dinspre Poiana Ţapului
* stânca Sf Ana
* valea Horoabei

- vârsta participanţilor - minim 4 ani

- echipament necesar: espadrile de cătărare, cască de protecţie, pelerină ploaie. Echipamentul pus la dispoziţie de organizatori cost 15 lei/zi pentru membrii clubului şi 20 lei/zi pentru cei care nu sunt membrii şi 18 lei pentru copii.

- în ziua de vineri premergătoare cursului din weekend, doritorii vor trebui să confirme participarea la numerele de telefon 0721 59 42 47 şi 0723 37 40 80 (Ciprian).

Vă rugăm Autentificare sau Crează un cont să participaţi la discuţie.

Mai Mult
30 Mai 2013 09:59 #1825 de Diana
Mesaj primit de la d-l Tinel Blăjan:

Către,

- Membrii clubului "FLOAREA DE COLŢ"
- Pasionaţii muntelui

Pentru a relua o activitate iniţială, a multor ani de activitate de la iniţierea clubului de către maestrul E. CRISTEA, activitate pierdută, dispărută după anii 90 ca şi multe altele precum: tabere de vară, de drumeţii, ascensiuni, escalade, tabere de iarnă de schi cu concursuri pe categorii de vârstă; "Recunoaşteţi imaginea dintr-un set de 10 fotografii" ; "CĂCIULA DE AUR", concurenţii participând cu câte 10 imagini; tabere comemorative şi memoriale – în vederea vitalizării activităţii clubului şi de a atrage pasionaţii tineri dar şi pentru o iniţiere şi cunoaştere a "elementelor" necesare, obligatorii cunoaşterii tehnice a mersului şi escaladei simple ori complexe ( artificiale) pe munte ( în acţiunile alpine, montane), pentru eliminarea accidentelor, rătăcirilor, blocărilor în traseu, TINEL BLĂJAN, activist al clubului din al doilea an de la înfiinţarea lui, împreună cu un căţărător experimentat în escalade artificiale şi cu parteneri cu activitate de 45 de ani în ascensiuni alpine, în compania a mari glorii în domeniu:

ANUNŢĂ:

1. PROGRAM:
a. începând cu zilele de sâmbătă – duminică (25 – 26 mai 2013), pe toată perioada sezonului se vor efectua iniţieri în ascensiuni şi escalade - echipament, mod de întocmire – alcătuire – constituire; noduri; prize; evaluarea stării vremii; asigurări; avertizări – semnalizări; orientare, etc.
b. Iniţierile vor avea loc în:
- cheile Cheii dinspre valea Râşnoavei(versantul estic al muntelui POSTĂVARUL)
- pereţii carierei dinspre Poiana Ţapului, la poalele muntelui Piatra Arsă (prin Sinaia sau Buşteni ori vechea gară Poiana Ţapului
- stânca Sf. Ana şi cariera de pe vechiul drum spre Cota 1400, dinspre Sinaia ("Drumul Reginei")
- valea Horoabei (cursul superior al râului Ialomiţa) dinspre schitul Peştera.
c. iniţierile vor avea loc în zilele respective, la locurile indicate, ora 1100 – 1200 (ora întâlnirii, funcţie de situaţii)
d. deplasările se vor face individual ori în grup, cu mijloace liber alese.

2. REGULAMENT:
a. Poate participa orice persoană de la vârsta de 4 ani până la orice vârstă care creditează participantului posibilităţile motrice şi locomotorii adecvate.
b. Participanţii între vârstele de 4 şi 18 ani împliniţi se vor prezenta însoţiţi obligatoriu de părinţi sau persoanele tutelare.
c. Toţi participanţii vor avea asupra lor :
- o pereche de încălţăminte de escaladă (expadrile, bascheţi, adidaşi), alta faţă de cea în care se deplasează care să fie mulată pe labele picioarelor ( nu lejeri, cu joc, strâmte, ca să nu jeneze sau să nu prezintă nesiguranţă)
- pelerină de ploaie şi protecţie la ploaie a rucsacului
- pentru eficienţă şi diminuarea timpilor de transmitere şi reglare a dimensionărilor – fixare, recomandăm casca de protecţie şi hamul, personale. (pentru început, acestea se vor asigura la primele participări)
- se va avea la purtător alimente şi lichide (pe cât posibil calde şi îndulcite), pentru minim 10 ore.
d. Nu se vor îngurgita mese copioase, săţioase, cu 5 ore înainte de probele practice.
e. Intrarea în cheile Cheii se taxează de către Consiliul local cu câte 11 lei de automobil şi încă 6 lei de fiecare persoană.
f. Echipamentul pus la dispoziţie de organizatori şi asistarea de specialitate, pentru iniţiere – pregătire costă 15 lei pe zi pentru membrii legitimaţi (probatoriu) ai clubului Floarea de Colţ; 20 de lei pentru cei care nu pot proba că sunt membrii ai clubului şi 18 lei pentru copii între 4 – 14 ani împliniţi.
g. În fiecare zi de vineri, imediat premergătoare zilelor de sâmbătă – duminică ale fiecărei săptămâni, doritorii de participare vor trebui să sune la telefoanele: 072594247; 0723374080 (CIPRIAN) pentru a primi confirmarea că acţiunea are loc şi locul unde se va desfăşura.
h. Înscrierea la cursurile de iniţiere se face în prealabil datei de participare, cu datele personale iar contribuţia se va plăti în ziua prezenţei, la locul acţiunii.
i. Cine nu este sigur ( nu are siguranţa în ) de participare , este rugat(ă) să nu dea telefonul de identificare – confirmare a participării.
j. Doritorii de participare – iniţiere care nu şi – au anunţat participarea şi vor veni la data şi locul acţiunii nu vor fi luaţi în considerare decât ca participanţi – asistenţi.
k. Toţi participanţii prezenţi, indiferent de calitatea prezenţei, se vor conforma regulamentului şi indicaţiilor oportune, imperative, stabilite şi hotărâte de organizatori.
l. Toţi cei ce se prezintă în afara acţiunii îşi asumă orice răspundere, fără responsabilizarea organizatorilor

3. APEL ROGATORIU, CONSTITUTIV de UNITATE, SOLIDARITATE, REVIGORARE

Către toţi foştii membrii activi şi devotaţi ai clubului, în memoria, amintirea şi continuitatea iniţiativei şi activităţii înaintaşilor marcanţi, colaboratori, prieteni, susţinători, sponsori; către toţi cei care iubesc muntele şi acţiunile montane, care pot fi prezenţi, să ni se alăture cu experienţa lor, cu ustensile şi echipamente specifice activităţii clubului, cu donaţii şi sponsorizări de orice natură, necesare revigorării clubului şi în reluarea activităţilor abandonate, îi chemăm alături de noi, îi dorim, îi apreciem şi îi credităm cu tot respectul şi afecţiunea cuvenită. Vă rugăm domnilor: Doru şi Dan Vasilescu, Sandu Manole, Cristi Maimaduc, Sorin, Coco – Tomiţă, Pepe, Teo Predesc, Titi Russe, Marius Russe, Dinu Stolojan, Mihae Cernat, Emil Coliban, David Neacşu, Marian Curculescu, Ene Marian, Mircea Ordean, Gall Ionel, Silviu Manciuc, Jean Ghiţă şi toţi ceilalţi a căror nume au intrat în inhibiţie, să ne reunim prin aceeaşi pasiune şi factor comun, EMILIAN CRISTEA şi fără ai uita pe succesorii lui.
Vă rugăm, cu tot respectul, să fiţi alături de noi, domnilor profesori: Petre Petrescu, Mihai Jelenică, Vasile Sencu, Şerban Dragomirescu.....
Să avem în vedere, NU că maestrul E. CRISTEA nu mai este printre noi, ci că încă există opera şi creţia sa, şi noi cei care l-am cunoscut.



TINEL BLĂJAN

26.05.2013

Vă rugăm Autentificare sau Crează un cont să participaţi la discuţie.

Mai Mult
Timp creare pagină: 0.169 secunde

Forumul respectă dreptul fiecărui membru la libera exprimare. Fiecare membru este responsabil pentru ceea ce scrie pe forum. Opiniile exprimate pe forum sunt personale şi nu reflectă poziţia Clubului Alpin Floarea de Colţ București sau a echipei de administratori / moderatori ai forumului. Citeşte aici Regulamentul forumului: floareadecolt.com/forum/despre-forum/265

NOTA BENE Unele trasee montane descrise pe site sau prezentate în albumele foto pot prezenta un risc important de accidentare gravă. Traseele pot suferi modificări în timp şi pot fi diferite faţă de cum sunt ele prezentate aici. Informaţiile oferite de autori se bazează pe propria lor experienţă; ei nu-şi pot asuma nicio răspundere dacă informațiile nu sunt exacte sau de actualitate. Folosirea oricăror informații prezentate aici se face integral pe propria răspundere. Autorii nu-şi pot asuma nicio răspundere pentru consecințele ce pot decurge din folosirea, în orice fel, a informaţiilor prezentate pe site. Deasemenea, participarea la drumeţiile propuse se face pe propria răspundere, fiecare având obligaţia să se autoevalueze corect vis-a-vis de ceea ce implică drumeţia pe munte.

HAI CU NOI Dacă iubești muntele și vrei să ieși în weekend la o drumeţie în natură, în sălbăticia Bucegilor sau în zonele învecinate, te așteptăm sâmbătă și duminică în Gara de Nord la trenul Regio 3021, ora 5:40, primele două vagoane. Nu uita bocancii, rucsacul cu mâncare pentru o zi și hainele de ploaie. Te așteptăm cu drag la o tură pe poteci cunoscute sau mai puțin cunoscute! Ai ocazia să faci mișcare, să te bucuri de natură și să întâlnești oameni noi. Potecile muntelui sunt primitoare indiferent de anotimp. Vezi Cronica săptămânală

Pentru ture mai scurte şi mai uşoare, potrivite şi pentru începători, te invităm la drumeţii alături de SENIORI vineri în gara Basarab la trenul Regio 3023, ora 7:55, vagonul 2 la etaj. Vezi Cronica seniorilor