1 MAI 2013. Stau in Gara de Nord, in 3001, inghesuit ca sardinele in conserva. Astept sa plecam la munte. Pe masura ce se reintorc trenurile din drumurile lor ni se ataseaza doua vagoane luate de la alte doua garnituri. In haosul creat, copilul meu se duce cu exnevasta-mea la casele de bilete ca sa plece cu un tren la 8.30 ce vine de la Constanta. Nu mai sint bilete si casele sint inchise. Dupa ce imi fac nervi insutiti sa-i readuc la personal imi spun ca au plecat cu tren la ora 7.00. Asta era culmea: am plecat trei la munte si tocmai eu am ramas in gara! Ies suparat sa aplic o "veche metoda". Scot fluierul meu de munte si suflu in el ca la carte. Seful de tren se uita cu ochii holbati la mine: Ba esti nebun? Dai drumul la tren? Face cu steguletul lui cel galben semn in cerc ca anuleaza plecarea, ca sa-l vada mecanicul. Trei 'nalti ca brazii de la Politia garii se reped spre mine sa ma i-a pe sus. Protestez ca stam pe loc de atita timp si "familia" rupta in doua a plecat deja spre Sinaia. Spiretele se calmeaza pina la urma si ne punem legal in miscare pe la 7.50. In tren nasul comenteaza faptul ca nu am nici bilete nici bani de spaga. Negociem. Imi da voie sa merg gratis sa-mi recuperez familia, dar sa nu mai fac pe "seful de tren", ca sa nu dam toti de belea! Mersul de melc al personalului ne duce pina la urma la destinatie. In oras trei "vinjosi" de la Politia Sinaia stau in intersectie si imi fac semn sa ma inbrac, desi pe mine curg apele si asa. Temperatura e de vara autentica. Sus pe Virful cu Dor mai stralucesc petice de zapada. Il duc pe piciul meu la Minastirea Sinaia urcind treptele de piatra. Echipa de paza din poarta imi blocheaza trecerea:Ia domnule ceva pe tine, unde intri in biserica in pielea goala? Le arat disperat ca vreau la wc si fug pe linga ei la locul stiut. Ratez si aici, evident. Dau sa intru la "cabina" si aud strigate disperate: am intrat la femei! In sfirsit descopar ca s-au facut modificari de 9 luni de cind nu am iesit la munte. Ajung la alimentara din drumul spre Cota 1400 rizind copios de ultima inventie calugareasca. Pe cutia milei scria cu litere mari la iesire: Da-ti un leu pentru wc! Alimentez cu ciocolate energizante si in curind ajungem in padure. Muncesc din greu sa ating cota 1400. Ma dor toate suncile de oboseala si la sosire trebuie sa inving niste brazi uriasi lasati sa se usuce in drumul turistic. O abandonez fericit pe exnevasta-mea la cabana de la cota 1500 si plec cu Alex al meu spre Miorita. Ne bucuram de zapada. Deja ma bate cu bulgari peste pielea incinsa. Ne strecuram pe drumul de sub telecabina in sus si dupa ce invingem primul nivel stam sa facem poze. Piciul e fericit si bucuros ca are un antrenor care il invata orice. La ultima poza il vad izbugnind in hohote de ris: Tati ti s-a inrosit tot capul (de chelia)! Esti ca un ou de Pasti! Coborim la masa, apoi fugim la schit. Aici vorbim cu fratele Nicolae, un calugar, care face facultatea de teologie la Constanta. Depanam amintiri despre cum ne-am cunoscut in plina iarna, eu fiind tot dezbracat. Piciul nu are rabdare si nici stare. Vrea sa-l iau in circa! Renunta auzind ca o sa coborim scurtatura cu drumul de biciclete. Sint portiuni usoare, dar si unele cam in "picaj" Alex e fericit ca face o tura asa dificila pentru el. Are 7 ani. Eu tot visez sa-l fac alpinist, dar exnevasta se opune mereu. Dupa o cearta scurta, pe motiv ca pierdem trenul, la cerea lui Alex pornim spre Poiana Regala. Ii explica lu ma-sa, cele invatate la cursuri: Mami, lasa trenul.Important este sa stam cit mai mult pe munte, ca doar am tocat atitia bani pe excursia asta! Trecem ca vintul prin Poian Regala. Incepe sa ploua usor, cit sa ne invioreze. Ajungem frinti la troita si luam masina spre gara. Peste 10 minute vine un tren din directia Tirgu Mures. Il prindem si o luam spre Bucuresti. Antrenamentul s-a terminat. Ma gindesc totusi ca am pierdut un an in zadar. Ajunsesem pe mina doctorilor. Aveam tensiune 24 si ma luase ameteala in poarta bisericii din cartier. I-am explicat atunci preotului ca era sa mor la el in poarta bisericii, dar nu a iesit nimeni sa ma ajute. S-a uitat atunci la mine uimit de cele ce ii spuneam si mi-a zis: Mircea, ai facut bine ca ai aminat! Eram in concediu, dar acum fiule, poti sa vi cind vrei, ca ma gasesti aici!
