Leaota din Bratei 6-7 octombrie 2012

De mult ma rodea curiozitatea sa vad o bucata de Leaota pe care inca nu o parcursesem, dar cumva nu am ajuns deloc sa organizez iesirea asta de aventura, ca mi-era clar ca e "la mai multe zile" si trebuie neaparat dormit pe sus, asa ca stinele ar trebui sa fie libere. Clientii la asemenea aventuri se gasesc greu, ne boierim cu trecerea timpului si putini sint dispusi la eventuale disconforturi asociate - constat eu. (inclusiv tineretul, se lasa mai greu convins, plus ca incep si eu sa nu prea ma mai bag cu ei, ca nu pot sa tin ritmul cu ei...)
Cei "de baza" din generatia mea ar avea mai multa intelegere fata de mine, dar nu mai au resurse psihice pentru a suporta anumite neajunsuri, nu mai vor sa care, sa indure frig... se lasa mai greu, cum ziceam. Fete s-ar mai gasi, sint multe iubitoare reale de munte, dar se gindesc ca totusi singure parca nu ne-am mai baga in zone neumblate... asta ca sa raspund unei provocari apropo de ce cauta femeile pe munte, de capul lor, la diferite virste lansate de confratele Ordean (cu care nu sint evident de acord! in cele mai multe cazuri, dar nu ma bag in polemica) pe blogul lui.
Stiam ca Virgil mai are de stat citeva zile in concediu si speram sa il cointeresez la o iesire de 2-3 zile macar, acum ca mai puteam sa imi iau si eu liber, neavind treaba de neaminat la institut, sa profitam de octombrie, ultima luna cu adevarat de mers pina la sfirsitul anului. (Speram si in culori demne de imortalizat.)
Dar l-am gasit relativ refractar, daca nu gaseam un grup ceva mai consistent.
Initial ma gindeam sa revenim in Buila-Vinturarita, sa facem ce am lasat neterminat in minivacanta, ca acolo era mai cald, la alti munti parea mai incomod, noptile incep sa fie cam reci si entuziasmul scade la acest gind. Mai era si problema cu apa, ca anul acesta este foarte seceta, vroiam si vreme buna.
Mai multi din cei contactati nu puteau lua o zi in plus, asa ca parea ca n-o sa iasa, dar eu vroiam neaparat sa merg undeva, macar la 2 zile, si nu aveam dispozitie sa ma agit cu rezervari, pur si simplu vroiam sa plec, si eram destul de indispusa ca nu gaseam coechipieri. Parea ca avem echipa de 4 la un moment dat, apoi s-a "evaporat", dar vineri s-a conturat o echipa de 3 temerari pina la urma.
Simbata dimineata, cind altii mergeau la trenul nostru "clasic", noi plecam de la Gara de nord calare pe matizel spre Moroieni. Planul era sa urcam de la cantonul Bratei pe marcajul CR spre virful Leaota, estimasem din informatii gasite pe net ca spre ora 1-2 avem sanse sa fim pe virf, si de acolo sa luam drumul crestei spre saua Strunga. Intoarcerea ma gindisem s-o facem pe partea sudica a potcoavei Bucegilor despre care nu stiam nimic (de la Tataru pina in Curmatura Zanoagei - mai exact de sub Deleanu de unde se desprinde traseul memorial Nae Popescu pe care eu il facusem deja in doua rinduri, si vara si iarna), inchizind bucla cu CR de coborire de sub Zanoaga, pe drumul explorat anterior (dar nu mai stiam cit dureaza) cu alta ocazie, acu vreo 2-3 ani, cu Gogu, Gabi si Virgil.
Am tot studiat pe harta si pe google maps/earth, am masurat eu si distante, totul insuma cam 30km cu aproximatia de rigoare... mult la 2 zile, dar asta era. Mai aveam undeva intr-un colt de memorie o informatie ca Strunga-vf Leaota ar fi 5h (acum n-o prea cred... am verificat in arhiva mea de poze, asa scrie pe sageata din saua Strunga, recent, pe marcaje mai vechi timpii erau altii!!! cred ca scria 10h cabana Leaota! si de la cabana Leaota la virf nu sint decit vreo 3h din amintirea mea, si asta in urcare...) - cel putin noi nu am putut s-o parcurgem in acel timp. Baietii (Virgil si Dan C) nu prea erau tentati de dormit la o stina (ca miroase, ca e mizerie, ca va fi frig), dar nici refugiul din Vama Strunga nu e o minunatie din pacate, e destul de degradat- sau era oricum in iunie cind am stat eu acolo ultima data. Le-am promis ca vom incerca sa ajungem, nu am ajuns insa, seara ne-a prins inca la distanta prea mare si eram si epuizati de drumul lung si nu chiar usor pe portiuni.(neasteptat! recunosc). In plus nu aveam nici surse de apa pe acolo!
Am intrat in traseu la Bratei (canton) de la pod (e un loc acolo unde matizel incapea, dar mai mult de o masina nu ar fi mers decit daca intram in curtea lor) la 10 fara un sfert. Racorica dimineata.
Urcusul incepe destul de pieptis in padure, dupa ce treci apa, urmeaza serpentine scurte si urci si urci vreo ora buna, pina cind drumul e tot mai frumos si se mai si domoleste (panta). Prin afinisuri si padure, pina la gol. Este si o portiune scurta de coborire si o traversare mai printr-o zona de cazaturi, dar in ansamblu drumul este frumos. Noua ne-a placut. Nu am vazut insa Coltii Rateiului de care citisem ca s-ar vedea, ce am vazut ca prime stincarii privind in urma la gol sint cele din virful Lespezi (eu asa cred, adica). La gol am ajuns pe la 11.15. Si in continuare sint marcaje bunicele, pe pietre si stilpi. Drumul coteste la dreapta, pe o culme inierbata- de acum merge la gol, in stinga culmii este o stina unde baietii au coborit sa caute apa. Nu era cazul, apa era in saua imediat urmatoare, in fine , daca te duceai spre niste ravene/torente spre stinga, care se vedeau din drumul nostru. Cam pamintoasa, dar Virgil a hotarit sa isi umple toate bidoanele de teama ca mai incolo nu se stie cind mai gasim. Eu aveam rezerve luate de acasa, pina acolo nu golisem inca nimic.
Am inceput urcusul pe culmea Rateiului spre cele 2 virfuri de cca 2000m. eu citisem ca nu trebuie urcate, ci se pot ocoli, asa ca am urmat o varianta spre stinga (cum urcam), de la o cruce, si ... am cam ocolit creasta. Daca a fost inspirat sau nu, nu stiu, la un moment dat ma gindeam ca am ocolit prea mult, dar nici nu ne venea sa o luam in sus de-a-mboulea, ca era totusi greut cu bagajele din spinare, panta taricica si era si foarte soare. M-am derutat un pic apropo care drum "de caruta" este de fapt drumul de creasta, am intilnit o ramura a piciorului care venea din stinga (culmea lunga?), si abia dupa ce am cotit pe piciorul de acum comun, in final, ne-am inscris spre drumul de creasta adevarat. Nu stiu daca urmind Rateiul(CR) am fi ajuns mai repede in saua dinainte de virful Leaota, dar cred ca am mers mai comod pe curba de nivel si am urcat poate mai usor.
Ultimii metri pina la virf mi s-au parut mai grei decit tineam minte, ca pe vf Leaota (2133m) am mai fost, venind dinspre Romanescu. Le-am aratat coechipierilor mei stina frumoasa (la distanta), unde am dormit in acea excursie, era la locul ei, sub Frumuselu.
Am urcat pe virf, ne-am delectat cu peisaje pe toate directiile si am facut o pauza mai mare, de masa. Abia cind sa coborim am facut poza de virf, era aproape ora 2 si eram multumiti de ritmul in care am ajuns pina acolo. Dar de aici intram pe teren necunoscut. stiam si ca nici cu marcajele nu avem mare sprijin, totusi de pe virf ne-au dus 2 marcaje, si in principal BA (si un punct ceva, o bucata), despre care mi-am dat eu seama ca probabil coboara in cheile Crovului, pe la Sintilia (alta zona unde mai fusesem). BA ne-a mai ajutat, dar nu era intotdeauna foarte incurajatoare si nici nu ne prea dadeam seama foarte bine unde sintem. Drumul nu era peste tot foarte clar, pamintul si smocurile de iarba uscata nu erau chiar cel mai bun teren, ca in multe zone era cam rimat. Ni s-a parut interminabila "curbura" pina spre Curmatura Fiarelor, de unde eu speram sa intram in linie dreapta si sa nu mai avem emotii cu orientarea. Largimea pasunista a crestei principale ma deruta, cautam cu privirea repere la distanta, ceva cunoscut ca sa imi precizez pozitia... fata de Crov, fata de piciorul pe care am urcat o data din Andolia spre Curmatura Fiarelor... cel cu stina cu vacile traznite (din excursia mea pe la Fierarie, intr-un iulie, cu Biri si Andrei, de ziua lui Andrei).
Cind eram insa sub creasta pe partea cu Brateiul, nu mai aveam niciun reper! (Mitarca, Jugureanu). Pe harta aparea o zona cu multe izvoare, speram sa gasim apa... dar nu vedeam nici macar sanse/urme de izvor! Am balaurit partial fara drum, mai cu drum, mai cadeam si din picioare si am constatat ca am rucsacul prost facut (ma dezechilibra daca cadeam in fata, si ma baga cu fata in iarba! ma isteriza, mi s-au sfisiat iar pantalonii cind am vrut sa ma ridic, aia lipitii... )

Eram toti 3 cam obositi si timpul parea ca trece si noi nu ajungem niciunde! Nu stiu cind am trecut de Cumparata, am intilnit doar un drum nou intr-o sa... taiat in munte, unde marcajul BA a luat-o la stinga (spre Sintilia/Crov trebuie sa fi fost!). Drumul asta e nou, nu e pe harta si nici eu nu stiam de existenta a asa ceva. Apoi a fost fara marcaj iar, curba si am intrat in linie dreapta spre ultima parte a crestei Leaotei, spre Piatra Alba, Lacului, Dude si Bucsa. Ceva mai jos, fara sa gasim apa si tot mai insetati si obositi, am intilnit stilpi cu BR (noi!). Am traversat o zona arsa (incendiu de vegetatie) pe linia de stilpi, probabil era in Piatra Alba, unde am gasit si bidoane de apa vechi(probabil aruncate din elicopter) la limitele zonei, si un virf aproape complet carbonizat.(nu se urca virful, se ocoleste pe curba de nivel aprox). Inca ceva virfulete dupa... apa tot ioc. Ne apropiam de ora 6 dar si de zona pe care deja incepeam sa o recunosc - ne apropiam de saua de "dupa" Dude (dupa cind vii din Strunga!), de unde se coboara la stina cu lacurile de deasupra Moieciului de sus. Am vazut o stina mai jos, poate prea jos... pe partea Moieciului... nu "a mea".
Acel picior (cu lacurile si stina "mea") este situat intre cele doua fire de apa, Moieciul cald si rece, si mai are un virf caracteristic usor de recunoscut, Gorganul. Dupa ce am vazut acum, pare sa fie si ceva drum, oarecum marcat cu galben intre cele doua stine, care ocoleste pe partea stinga in sensul de mers unele dintre virfurile crestei.
Mai incercam sa ne potolim setea cu merisorul care abunda inca pe culmea Leaotei. Devenea tot mai clar ca nu avem cum ajunge la refugiu in seara aia, eram prea obositi si la 7 se intuneca. Orice mic urcus devenea chin, vegetatia parca ne punea piedica...chiar si in coborire. Nu ne mai ardea sa savuram nici macar apusul roz-violet pe Grohotisu-Strungi... nici de poze nu era timp, seara se apropia cu pasi repezi si noi trebuia sa ajungem la un adapost. (si Virgil era deja de acord cu asta, scosesem de pe lista ideea sa continuam chiar la lanterna pina la Strunga, era prea departe, noi prea obositi). Chiar daca de aici eu una :stiam drumul" dar si ca facusem spre 3h de la strunga pina acolo, in sens invers intr-o zi cu soare, cind nu eram asa obosita!!
Apa nu gasisem, mai aveam doar un pic, ca pastrasem sa fie in caz de urgenta.
Stiam bine coborirea spre stina cu lacuri, dar am intrat pe ea mai din lateral, ocolind ultimul virfulet, ca abia ne mai tiram. Pe la 6 si jumatate... Fata aceea a muntelui este plina de vegetatie pitica, merisor/afinisuri, si trebuie prinsa o traversare a unei ravene, ca sa ajungi deasupra unui pilc de padure. Acolo trebuie urmata culmea, pe mijloc, este si ceva marcaj cu galben. Dupa circa 20 min din sa poti ajunge deasupra stinei, este o zona la gol, pe linga un lac (acum era secat) si mai e un pic. Chiar si la lanterna s-ar fi putut merge, noi nu le-am mai scos, la limita intunericului am ajuns la stina. Ora 7. Apa am vazut doar baltind, nu izvor, dar la ora aia nu am mai cautat. Ne-am bagat in stina la lumina lanternelor. Am ales sa ne instalam in ultima camera (a treia), cea din mijloc era mai degradata fata de acum 2 ani, a treia insa fusese captusita mai nou pe partea de tavan. Nu stiu daca anul acesta au fost la stina ciobanii, sau era de anul trecut, oricum arata mai rau zona, lacurile secasera toate trei, gardurile si imprejmuirile stinei lipseau, masa afara- nu...
Am instalat cortul pe jos, pe folie de plastic, baietii au mincat ceva, eu doar un mar. Initial ne-am bagat toti trei in cort, cam inghesuit, ca e cort de 2... dar Dan nu a rezistat inauntru, ne era prea cald la toti! Dan a iesit afara (din cort), pe un prici, Virgil si cu mine am ramas sa dormim in cort, gindindu-ne ca spre dimineata s-ar putea intoarce si Dan, daca il ia cu frig.
Ceva animalut ne-a tot fisiit, am vazut stelele(prin ferestruica de aerisire) si am ascultat artificii in vale. Zgomotele stinei noaptea te baga la idei intotdeauna, dar de regula esti speriat degeaba. Ascultam vintul, nu prea puteam dormi, eram prea obosita, cel putin eu. Baietii mai dormeau alternativ, mai sforaia unul, mai altul. Despre mine nu stiu, ca eu nu am cum sa ma aud
cert e ca a fost cald, am suferit de caldura, am carat prea multe haine si poate cu un sac mai subtire ar fi fost mai usor. Mai deschideam sacul, mai scoteam un strat... Caciula am pastrat-o pe cap toata noaptea insa. Vintul s-a mai potolit, a facut si pauze. Au fost stele pe cer.
Dimineata am dat desteptarea la 7, si la 8 plecam in sus. Eu am mincat, baietii s-au hotarit sa mearga la locul unde vazusem apa sa incerce sa amenajeze un izvor, si sa manince acolo. Cind am ajuns eu acolo, curatasera ceva, dar apa era cam nisipoasa, o suspensie fina parea de ne-eliminat fara un filtru. Pe care nu-l aveam, si teoria cu filtratul prin ciorap de la lectia de supravietuire citata de Virgil nu a fost votata. Am reusit sa adun vreun litru-doi(pina cind s-a surpat toata sapatura si nu se mai putea lua apa...), mai decantam, dar baietii in final n-au vrut sa puna de ceai. Am fost singura dispusa sa beau din apa aia, am baut pe saturate desi mai aveam ceva apa in burduf, dar nu stiam cit. Mi-am si umplut o sticla de 330g de Mili, singura pe care o aveam. Asa am pierdut ceva timp, Virgil s-a hotarit ca el incearca sa caute apa pe versantul opus la locul pe care il ochise de cu seara, inainte sa coborim. Am urcat in sa, el a coborit la locul cu pricina si ne-a strigat in curind bucuros "apa"! Ne-am dus si noi, am umplut tot ce aveam, am baut, ei au mai mincat, si si-au facut si ness. Venise si soarele, era placut! Alta viata!!!
S-a facut 10 pina am plecat de acolo, si am inceput sa urcam spre saua Dudele. Era aproape 12 cind am ajuns in Bucegi, trecind prin saua de sud, unde duce drumul acela de "caruta - de nicaieri" spre Tataru.
Pauza inainte de Tataru (eu - mar!), de acum sa vedem cum 'om cuceri partea de Bucegi: Deleanu si Lucacila. Am gasit un marcaj nou, PG, supriza! pe care l-am si abordat vioi, ca ducea exact pe unde "obisnuiam" eu sa trec pe sub Tataru. Apoi, mai dupa el, mai pe linga, am mers spre Deleanu. Nu stiam unde merge PG, la un moment dat l-am banuit ca ar cobori pe valea Tataru, apoi l-am banuit ca ar fi oarecum comun cu memorialul NP (TR). Dar nu, de fapt merge la Bolboci, dupa ce am vazut noi in teren.
Se poate merge pe el pina in Lucacila, noi am mers mai mult pe linga, ca sa nu pierdem inaltime, dar am mers si pe el, unde ni s-a parut convenabil.
Intre Deleanu si Lucacila este o stina, inainte de ea, noi am gasit si apa- dar eu una nu aveam nevoie, caram destula.
Dupa saua de sub Lucacila, unde marcajul incepe sa urce pe creasta, lucrurile se schimba putin: la inceput am urmat marcajul, apoi cind el a inceput sa coboare in traversare noi am ramas mai pe sus prin tufaris, pe o poteca ciobaneasca clara si foarte buna! Pe acolo ar fi fost rau fara poteca, vegetatia era destul de deasa. Marcajul ajunge la o stina- noi am trecut pe deasupra, nu chiar pe culme, dar am pastrat altitudinea si directia corecta spre curmatura Zanoagei. Cariera de pe Zanoaga era reperul nostru de baza.
BG probabil ca de acolo coboara spre Bolboci, dupa stina. Noi am continuat cum ne-a dus capul, mai fara drum pina am dat de alta poteca. Ne-am derutat un pic, ca eu tot asteptam sa dam de marcaj, nu mai tinusem minte exact cum era locul unde iesea spre Zanoaga poteca marcata de la Bratei. Dar nu e complicat, de fapt trebuie sa ajungi la stina din curmatura Zanoagei, poteca marcata este mai jos, CR apare pe niste fundatii de casa/ stilpi de funicular. Fiind ora 3 cind am ajuns acolo, si aflind de pe stilpul de marcaj ca se coboara in 2h, ne-am permis o pauza mare de vreo 45 min, cu descaltat si facut supe. Singura pauza mai mare... de fapt nu, si aia de la apa de sub Dude a fost faina. Apoi am coborit in cca 1,5h la masina.
Apa ni s-a parut cam rece pentru bagat picioarele, dar trebuia sa ne spalam un pic praful de pe noi inainte de a porni spre casa.
Pina in Bucuresti am oprit doar pentru un spalat de praf (geamurile! la matizel) la Caprioara, cind am intrat pe asfalt, pentru o bere/cola, la intersectia cu DN si la niste pere pe drum.
A fost o tura frumoasa, chiar daca mai grea decit ne-am asteptat.
Acum dupa ce am mai invatat locurile, m-as mai intoarce in zona si pentru alte explorari. Alta data!

Pozele cautati-le pe picasa , ca de obicei