Piatra Craiului 2011/creasta

Anul acesta am ajuns sa merg iar solo pe creasta Pietrei Craiului, negasind coechipieri pentru inceputul concediului meu din august.
Am plecat simbata, cu Acc la 6.25, din ora in ora este tren la Zarnesti (~la fix), apoi da-i si tropaie pe caldura aferenta.
Cum nu am vrut sa tropai pe soseaua plina de praf spre Plaiu Foii, am mers pe poteca "de Diana" pina la Coltul Chiliilor. De acolo am coborit "direct" pe o poteca nemarcata spre valea Birsei. Am dat de o stina si de apa, am ramas pe malul drept si am continuat cit s-a putut, pina am dat de garduri. Atunci am decis sa trec apa, dincolo am dat insa de o "gradina" cu izvor si... gard spre sosea. Bocancii m-au cam suparat, desi au un an, pentru prima data mi-au facut basici - inceput "promitator", deci.
Am continuat cu sandale pe sosea, dupa ce am facut baie la picioare cu bocanci cu tot in Birsa (cam maricica= peste bocanci).
Seara am dormit la cort, cu niste prieteni care facusera Briul de mijloc de la Craita la Lanturi. A doua zi planuiau o Poiana Inchisa cu iesire in creasta pe hornul Cristea, am zis ca merg "pe linga ei", dar mi-am luat ceva timp in avans ca eu aveam bagaj greu, iar ei urmau sa se intoarca seara acasa. Pina la urma nu am mai mers impreuna, ca la Padina Lancii s-au razgindit si au urcat in Poiana pe acolo, urmind a cobori pe la jnepeni (varianta discutata de noi pentru urcare), in ideea probabil ca nu aveau timp altfel. Eu i-am asteptat vreo ora pe la Marele grohotis (vreo 2 pauze), apoi am decis sa merg mai departe pe traseul maract spre Funduri, cind am tras concluzia ca nu mai vin. (am mai intrebat si eu lumea daca au vazut asa si asa... un grup etc)
Pe la 3 jumate am fost in Funduri, prea devreme sa ramin. Asa ca am decis sa continui desi ma chinuia caldura, vizibilitate la distanta nu prea era (pe sudica fusese nor cam toata ziua). Am mers destul de incet, cu destule pauze, si am ajuns la saua Grindului pe la 8 fara 10, in mijlocul unui ciopor de capre nestinjenite de prezenta turistilor. Mai erau 3 tineri la ref. Noaptea a fost mai calda decit o stiam eu pe acolo. Si ziua urmatoare a fost caniculara, motiv pentru care in creasta nordica am cautat si profitat de orice umbra cit de mica pentru pauze. deshidratare maxima, desi carasem apa la greu. Am terminat apa din burduf la Vf Ascutit, unde am facut si o pauza mai lunga, vreo ora in refugiu(cald!!) unde era singura umbra, intinsa pe priciul metalic racoros relativ. Nu vroiam sa cobor pe Padinile frumoase, zicindu-mi ca prefer drumul Lehman din saua Padinii inchise, dar cu rucsac greu nu mi s-a mai parut atit de frumos si usor cum il tineam eu minte (mai erau si copaci cazuti de pe la vreo avalansa).
...vorba lui Gogu... a lui Nae ... a lui Gutu... (stiu prietenii!)

Am ramas seara la Curmatura unde imi ziceam ca am nevoie de o zi de odihna, neaparat.
Vestea buna este ca au revenit la cabana Vasile si sotia sa - este din nou frecventabila Curmatura! Era si plin de lume, foarte multi straini, dar si grupuri multe de copii in trecere.
A doua zi nu am avut insa stare sa ramin pe la cabana sa ma odihnesc, si am decis sa plec acasa mai bine. Am coborit pe la Botorog si in Zarnesti pe strada m-a ajuns din urma o masina(era cabanierul!!) care s-a oferit sa ma duca la gara sau la Brasov, ca tot era in drumul lui! Foarte dragut, mi-a scutit tropaiala pe caldura- deja pe sandale... si am ales sa ramin la gara Zarnesti, ca asa era mai simplu schimbatul trenului. A fost o alegere la fix, abia am ajuns la Brasov si am avut si legatura in 10 minute spre Bucuresti. Seara a venit ploaia- asa ca am putut chiar si dormi acasa!

In creasta am intilnit si prieteni de munte, floristi si altii- Marian C , Dan P, familiile lor, Mugurel cu un prieten (CARist). M-am intilnit de fapt si cu cabanierii de la Curmatura pe sus, cu niste prieteni de-ai lor!(dar nu i-am recunoscut decit jos, la cabana, nu m-am asteptat). Poze pe picasa, ca de obicei.

Ceva mai incoace (ca timp), in Fagaras m-am reintilnit cu cineva care m-a recunoscut din Creasta PC!! unde probabil am aparut ca exotism ca mergeam singura (ce mica e lumea!)