RT Buila_Vinturarita 22-24mai 2010

Cu 2 masini si cite 4 pasageri de masina am plecat cu hotarire in ciuda prognozei ploioase si a ploii torentiale din Bucuresti spre Pitesti-Rimnica Vilcea-satul Cheia (spre Olanesti) - unde Ilinca a aranjat o cazare foarte convenabila pentru 2 nopti. Din 8, am avut 2 baieti, restul "fete cucuiete", care mai de care.
Excursia 1: Cheile Cheii - brina Caprelor - valea Cheia
Spre bucuria noastra, pe la 12 cind am ajuns la cabana noastra asezata la capatul satului, vremea era cu nori dar fara ploaie.
Am mincat si am votat sa plecam pe drumul spre... munte, cit s-o putea, in recunoastere spre cheile Cheii. Am depasit bifurcatia spre Pahomie si am mai mers o bucata, pina cind noroaiele urite datorate TAFurilor care distrug muntele si drumurile ne-au facut sa abandonam o masina si sa pornim mai departe pe jos. Ceilalti (5) cu Loganul Inei au urcat "calare" pina dupa tunel. In 3, cu Florin si Ilinca am tropait eroic in sus pina cind ne-am reintilnit cu Ina care venea sa ne ia si pe noi in sus.
Ne-am regrupat partial... si total abia la noua "cabana" Cheia - la locul vechiului canton si a locului unde faceam pe vremuri taberele de corturi in chei.
Am intrat apoi in chei, la locul urcarii spre Brina caprelor ne-am separat- eu am decretat ca la ora aceea eu nu mai merg la aventura ci doar pe marcaj, dar ceilalti s-au lasat tentati de povestirile unui turist vilcean care le spusese ca se poate cobori direct prin chei. Cineva trebuia sa se si intoarca la masina si s-o aduca jos pe urma...
Eh, am urmat eu solo brina, destul de "tare" traseul pentru unul marcat. Cu putin inainte de ora 19 am ajuns jos in drumul forestier la 2,5h de sat/respectiv 2,5h de cabana Cheia. Ceilalti au intrat pe chei, au avut parte de ceva adrenalina vreo 2h, dupa care s-au intors si, in afara de 2, care s-au intors dupa masina, ceilalti au urmat si ei drumul brinei spre vale.
nici vorba sa se fi putut cobori, cum cu atita usurinta ii trimisese cetateanul respectiv -apa mare, rece... ca sa spun doar atit.
Eu i-am mai asteptat circa o ora dupa care am hotarit ca e tirziu si am pornit sa tropai spre sat. ingrijorata, dar sperind ca ceilalti au luat decizia corecta sa se intoarca la timp - si sa iasa la drum in conditii bune. noaptea a venit pe la 9 si jumatate, am mai mers la lanterna destul- si parea interminabil, pina cind m-a ajuns din urma masina... care m-a mai dus pe ultimul km spre "casa".
Excursia 2:
duminica
Cheia- schitul Pahomie (auto) - Curmatura Oale(PG) ... intoarcere/ respectiv creasta Vinturarita (PR) - pina la saua Stevioara si coborire inapoi la Pahomie pe PA
Vremea nu a fost asa de prietenoasa de data aceasta, pina pe la stina Oale a fost bine, dar creasta era in nor urit. Pe urcusul deasupra stinei au aparut ploile, mai ploaie, mai pauza- am ajuns in sa. Ne-am pus pe mincat... si iar ne-a luat ploaia in primire. Uzi si cam infrigurati am zis ca gata, asta a fost, n-a fost sa fie, dar hai sa incercam un pic sa mergem in recunoastere, sa vedem in ce hal mai e drumul. 5 am ramas la mersul in recunoastere, ceilalti au plecat cuminti "acasa".
Cei 5 nu ne-am mai lasat dusi, ca era frumos cu tulichina multa, muschi inflorit... e drept ca noroi, salbaticie, si udeala. Mai incolo vremea a devenit tot mai buna- si noi am mai mers, pina sa vedem si noi ceva... Cind am ajuns pe dreapta crestei, am dat de un cimp cu zapada care ne-a chinuit zdravan. Marcajul a disparut, se inainta greu, am pierdut mult timp si aproape ca am renuntat si atunci l-am regasit si am continuat. nu ne-a parut rau, am ajuns intr-o zona frumoasa, si mai frumoasa, cu catarari, cu privelisti... apoi cu jnepeni.
Au fost citeva portiuni mai dificile, dar cel mai rau a fost un horn umed cu placi si prea putine prize, si jnepeni pe o latura, urcator imediat dupa o coborire noroioasa neplacuta. Acolo am mai pierdut ceva vreme, eu avind dificultati mari sa trec ai departe. Dar cu ajutorul coechipierilor am razbit in sus si in sfirsit am ajuns (dupa putin timp) pe virful "pictat" cu vopsea. de aici viata a devenit mai usoara desi au mai urmat multe urcusuri-coborisuri-jnepeni, dar pe masura ce inaintam, drumul devenea mai omenos. Vremea buna, locuri frumoase, singura problema era acum timpul -ca era tirziu. Putin dupa 7.30 am ajuns (prima, ca ceilalti erau la poze) in saua de unde trebuia sa coborim. Aici pe directia aratata de sageata nici vorba de vreun marcaj, eu nu aveam harta la mine si am maturat vreo 20 de minute zona fara sa gasesc marcajul. l-am ratat la vreo 10m, s-a dovedit ulterior... si abia la ora 8 seara am inceput coborirea contra cronometru.
De aici ne-a exasperat marcajul, facut "in paralel" pe o varianta directa fara drum, ici colo era si pe drumul cu serpentine... oricum, de mult nu am mai vazut marcaje atit de aiuristice. Pina la urma am reusit sa coborim, cu nervi, injuraturi... si am intrat in padure de unde lucrurile au fost mai simple. Ne-am oprit sa mincam ceva inainte de a veni noaptea, apoi am continuat. drumul era destul de rau, de parca ar fi trecut avalansa sa rupa copacii. Mai jos foarte alunecos cu noroi, cum ar fi fost pe lumina, nu pot sa stiu- noi am venit la frontale. In circa 3h am reusit sa coborim la drum si am mai facut citeva minute inapoi la Pahomie.
Excursia 3: Cheia-Pahomie-Patrunsa (partial auto+pe jos)- Casa de Piatra- Curmatura Builei (PG).... in intentie Creasta, dar nu ne-a lasat vremea. Asa ca am ales pe inspiratie o incursiune spre muntele Piatra (PR)/ Tucla(partial nemarcat) si coborire pe CA.
Aici a fost destul de complicat, dar in mod esential e de retinut ca drumul spre Patrunsa este distrus spre ultima parte, motiv pentru care este obligatoriu tropaitul prin noroaie mari, destul de mult. Acolo (la Patrunsa) marcajul este putin dubios la inceput, de fapt se pare ca exista mai multe variante paralele care deruteaza. La Casa de Piatra nu am identificat arcada (n-am vazut unde este) poate ca nu am cautat destul! Ca acolo trebuia sa fie- Ina cred ca a vazut-o. Apoi am urcat pe o fata ierboasa inclinata, acelasi stil direct care numai spre Curmatura nu mergea de fapt, ci urca muntele direct (Albu). Ploi si amenintari de furtuni ne-au facut sa renuntam si sa coborim dupa mult efort de urcare si am prins un traverseu... care s-a dovedit a fi o bucata de poteca ce intr-adevar mergea spre curmatura Builei (drum vechi?) Alta ploaie/ploi, si vrind-nevrind ne-am dat seama ca muntele nu ne primeste pentru traseul propus... poate altadata!
Am urcat la refugiul cel nou, apoi ne-am sfatuit ce sa facem si ne-am hotarit sa urcam spre Piatra/ Tucla.
Trecind prin hornul pietros pe care il stiam din poze, dar de care nu stiam unde este am ajuns sus pe un cimp de lapiezuri si covoare de flori. soare, pauza de masa- ora 3 ...am continuat spre un virf cu un fel de troita, de acolo am prins un mic picior si am coborit intre doua virfuri ascutite spre un culoar de grohotis. Din fericire pe acolo era un drum utilizat probabil de ciobani si ne-a dus frumusel in jos pe grohotis si apoi spre zona inierbata traversata de marcajul CA de coborire spre Barbatesti. Drum recomandat de un calugar cind am intrebat de poteca spre Curmatura. intr-adevar drumul era mai frumos. Ploaia ne-a stricat un pic distractia, asa ca am tropait si noi cum am putut, ca era tirziu, mai era departe de mers si cel tirziu la 8 vroiam sa plecam spre Bucuresti.
A urmat apoi o poteca de "traversare" de vreo 15 minute si inapoi drumul cunoscut prin Poiana Patrunsa si spre masini.
Abia pe la 7-8 ne-am "regrupat" la cabana si s-a facut 10 fara 20 pina am plecat spre casa.
A fost o excursie intensa si obositoare, dar a meritat.
Am revazut sau descoperit locuri si mai avem acum si alte planuri de viitor din care sa faca parte si muntii acestia! Vom reveni.

si putina ilustratie foto:
in cheile Cheii

Pahomie-Vinturarita:


si spre Curmatura Builei:

si la revedere Buila, vom reveni.

Probabil ca demult ati uitat de povestea asta cu Vinturarita, a trecut aproape un an, dar - din cauza unei recente discutii pe grupul Clubului alpin roman, trebuie sa mai aduc niste precizari ca sa clarific impresiile mele din aceasta excursie.
Discutia a fost initiata de Mihai Cernat care a fost recent prin Buila_Vinturarita, si a antrenat inclusiv pe "tartorul local" Kogayon (pe care nu il cunosc decit din asemenea discutii- de acum, dar si anterior, dintr-o discutie cu dl. Gherman, tot pe teme de "Parc"), dar si pe Dl Mititeanu (care a fost cam in aceeasi perioada tot pe acolo, s-au intilnit cu Mihai si Andreea) si a atins citeva aspecte, de care ne-am cam lovit toti. Si apropo a aparut si pe alpinet un RT al unui excursionist solitar (nu am retinut numele), care a trecut tot in aceeasi perioada prin zona, si s-a intilnit si cu cei doi pe creasta, si cred ca a vazut si cortul dlui Mititeanu linga Refugiu. articolul de pe alpinetaici

In mod esential marcajele, potecile... harta si defrisarile.

(voi discuta si eu, pe parcurs, problema macajelor cam... proaste- inteleg ca sint facute de voluntari, dar cineva responsabil ar trebui totusi sa le spuna cum trebuie sa fie, daca tot sint. Exista Salvamont Buila-Vinturarita?)

Si ca discutia mea sa fie completa, voi scrie si despre impresiile mele anterioare din acesti munti, in care am fost (cred ca de 2 ori de fapt), inainte de 1989 sau pe acolo. Prima data am fost cu o tabara a Florii de Colt, organizata de Dan (ca intotdeauna avea el de curatat ceva trasee si avea nevoie de ajutoare! cu ocazia asta putea face si o tabara intr-o zona noua pentru tineretul florist! - nu tin minte anul, dar tin minte ca au fost Dinu, Beti, Ducu, Ana (si ceva frati?- sau ei au fost in a doua tabara, cind am fost si cu Tea dupa noi si a venit si Vlad Petcu cu sotia de la Bonn? deci dupa '89!poate in 1990), Stanestii... si or mai fi fost si altii, in mod sigur. Am venit "pe jos" din Olanesti, de fapt calare pe un tractor, pe la Minzu, am trecut apoi muntele pe un marcaj absolut imposibil, cu copaci cazuti si practic parasit, care a fost un cosmar cu bagajele noastre mari. S-a facut si catarare (creasta Stogsoare am facut-o si eu intr-o dupa-masa si mi-a placut), si stiu ca eu am facut si citeva excursii, cu Beti coechipiera. In general toate drumurile pe atunci erau cam neumblate, stiu ca am folosit harta/ghidul MN (Nae Popescu, cred - nu il mai am)si ca la inceput a fost destul de greu de gasit drumul, era usor de ratacit in citeva puncte (pe la Comarnice...). Cred ca au fost zile in care am mers si singura, sau am mers cu Beti. Stiu ca am facut o data circuitul Oale-Pahomie-Stevioara... si pentru asta am alergat ca o bezmetica.
Nu mai stiu cind am facut creasta singura, dar prima data am facut-o solo, in mod sigur. Banuiesc ca la prima tabara. Din Oale am retinut ca as fi intrat matematic pe creasta, si da, era punctat pe harta, dar in rest nu tin minte nimic prea dificil din acea prima tura, existau marcaje, eram eu destul de antrenata atunci si mult mai tinara, dar chiar nu am retinut nimic dificil! Tin minte ca la un moment dat m-am intilnit cu niste oi prin jnepeni- circulau si ciobanii pe acest traseu de creasta!
Poate ca la a doua tabara am fost iar pe creasta, cu vreun grup, ca parca mi-as aminti o faza cu ciini care ne-ar fi inconjurat, dar mai spre zona ierboasa, spre Stevioara undeva.
In concluzie, atunci, acum 20 de ani circa, exista pe harta punctat drumul pina pe la vf Vinturarita (unul din ele, asa cum era trecut pe harta!nu intru in detalii care e care, si de ce erau 1 si 2 sau era Vioreanu... chestii care apar acum in discutie, e prea derutant). Si exista sigur marcaj, de cine era facut nu mi-am pus problema, si cum in zona si pe poteci "adevarate" marcajele lasau de dorit, nu mi s-a parut nici mai bun nici mai rau. Tot bulina rosie era creasta, bulina galbena era pe la Oale si ceva rosu Comarnice-Stevioara, nu mai stiu. Banuiesc ca toate marcajele sint pastrate ca atare. Pe fata spre Pahomie e ceva albastru - si acum.
Un lucru era sigur, desi nu cunoasteam zona, nu am avut in mod esential probleme de orientare dupa ce am invatat la inceput punctul de la stina(?) Comarnice.
Tot din "istorie", tin minte ca am vrut sa cobor singura (a doua oara) pe brina Caprelor, cind Dan si Tea plecau oricum cu masina lui Vlad, dar nu m-au lasat... desi era poteca marcata. Eu ziceam ca as fi putut sa cobor si sa ne vedem la drumul forestier... stiau ei ceva despre drumul ala, banuiesc.
Acum trecem la 2010.
Pentru ca da, e cam aeriana si expusa Brina, acum ca am facut-o (tot solo, culmea! la "batrinete") mi-a placut, dar m-a surprins ca ar fi trebuit puse macar ceva placute de avertizare, ca o fi marcaj turistic, dar nu e chiar pentru neavizati. Are vreo 2 puncte unde marcajul e cam lipsa, si cum nu e prea umblat, trebuie un pic de fler - eu am gasit continuarea, nu stiu cum ar fi fost in conditii de vizibilitate mai proasta sau orice alte conditii "neprevazute"(cred ca si pe ploaie e cam periculos). In niciun caz timpul scris jos la drumul forestier pe marcaj nu e realist, pentru urcare la cabana Cheia!

Marcajul Pahomie-Oale incepe prost, la inceput am balaurit-o, dar in final a mers. In 2010.

Marcajul "de creasta", punct rosu, apare mai jos de curmatura din Oale si intra sub creasta cumva. Pe asta ne-am dus in explorare, si am reusit sa il tinem, prin salbaticie, pina in zona unde am intrat pe cimpul de zapada de care povesteam unde ne-am cam ratacit, de era sa ne intoarcem. Am o banuiala ca de acolo se putea cobori fara marcaj spre vale, undeva pe fata spre Comarnice, dar nu stiu...
In rest as spune ca marcajul existent a fost util pentru ghidare, alegerea parcursului pe creasta. Desi acum am mult mai multa experienta la activ, creasta mi s-a parut destul de complicata, fata de ce (nu) tineam minte sa fi fost. S-a mai salbaticit, in mod sigur in ultimii ani.
Pasaje simpatice, unele mai solicitante, sa zicem ca e OK 1A, la o adica. Daca nu as fi avut problemele mele de genunchi, poate nici placa aia cu jnepeni la care am avut nevoie de ajutorul coechipierilor nu as fi retinut-o in mod deosebit.
Am fost si eu derutata de redenumirea virfurilor- asa o fi corect, si hartile vechi or fi gresite- cum nu aveam harta noua, in fond nu prea ii dau importanta- doar ca nu avem limbaj comun cind "povestim" la poze si in RT.

In saua Stevioara stilpul de marcaj era aiurea. Cred ca acesti stilpi ecologici (de lemn) nu sint cea mai buna idee in muntii nostri. Au disparut ei stilpii metalici... Marcajul acela de coborire pe care l-am cautat ca natafletii a fost cam enervant, si, cum am mai mentionat si mai jos, marcajul era dublat, o varianta directa si una pe serpentine, si toate erau pe pietre! Derutant si enervant mai ales cind esti in criza de timp.

Acu ajungem si la drumurile de la Patrunsa-Curmatura Builei.
Cu ocazia asta mentionez si mizeria lasata de TAFuri, drumuri distruse, nu degeaba a trebuit sa lasam masina in drum si in prima zi (una din ele), ca s-ar fi scufundat in noroiul scurs de pe versantul unde intrasera cu tractorul... iar de la Pahomie la Patrunsa, doar o parte a drumului este cit de cit abordabila, si e destul de lung drumul acela, si oricum mai e si poteca dupa aceea.

Am ris de ne-am prapadit de blestemul misogin al Patrunsei (dar ma rog, unele cai ale Domnului sint cam ciudate!desi amarita aia din legenda fusese violata, tot neamul femeiesc e de vina, ca doar sintem in RO), dar mai putin vesel a fost ca banda noastra galbena de urcare spre Curmatura Builei a inceput iar dubios de mergea in directii contradictorii, si nu ne-am descurcat pina nu am intrebat un calugar. (am trimis un baiat sa intrebe, ca ne speriasera aia!!!) )
Mai sus, am patit ce au mai patit si altii, in partea de sus, marcajul a inceput sa urce prin iarba sus in Muntele Albu, nici vorba sa mearga spre Curmatura Builei cum "fusese vorba". Noroc ca s-a stricat vremea si ne-a fortat sa o luam mai spre vale, ca asa am dat de vechea poteca (marcaj sters) care chiar ajungea in Curmatura Builei! deci, iar marcaj prost facut, cu toata parerea de rau pentru Kogayon, asta este adevarul.
Refugiul ne-a impresionat placut (felicitari Kogayon!), acolo am vazut si niste harti- le-am si pozat, ca nu le-am mai vazut in alta parte, pareau interesante.
Despre marcajul de coborire de acolo, nu am a ma plinge, cred ca a fost singurul care nu ne-a creat nici o problema in ziua aia.

Asa ca ma vad nevoita sa ii dau dreptate si lui Mihai si altora care se pling de traseele din Buila- Vinturarita, asta este situatia, si ar fi bine ca cei care intentioneaza sa mearga acolo sa fie avertizati. Sau se mizeaza pe faptul ca nu merge "oricine"?