Cu rachetele de zăpadă de la Bolboci până la Padina

04 Feb 2018 22:26 - 15 Feb 2018 19:17 #3144 de cvali
Traseul parcurs: Cabana Bolboci, Șaua Lucăcilă, Muntele Deleanu, Muntele Tătaru, Colții Tătarului, Șaua Strungulița, Șaua Strunga, cabana Padina.
Durata: 7 ore
Participanți: doi

Traseul nu ridică probleme tehnice deosebite. Dificultatea constă în deplasarea pe zăpadă mare între jumătate de metru și peste un metru, nebătută, pe distanțe mari, uneori cu marcaje slabe.
Drumul începe de lângă cabana Bolboci și continuă cam o oră până la întâlnirea indicatorului punct galben.
Atenție! Indicatorul are în mod eronat trecut timpul de 2H 30 min până în șaua Strunga. Vara durează cam patru ore iar iarna, în condiții de zăpadă mare traseul durează aproximativ 6 ore !

După intrarea în potecă se urcă abrupt cam 150 m, apoi pe o pantă mai lină până la stâna de lângă vârful Lucăcilă. De aici se urmează stâlpii indicatori punct galben până în șaua Lucăcilă, de unde se urmează creasta peste Muntele Deleanu și apoi Tătaru. Tot traseul este marcat cu stâlpi cu punct galben, dar trebuie observați cu atenție deoarece uneori sunt îngropați aproape de tot.

Am urcat chiar pe creastă lăsând marcajele în dreapta, avand o priveliște superbă asupra Leaotei, Pietrei Craiului și Iezerului în vest. În est se vedea platoul Bucegilor dintr-o perspectivă mai puțin obișnuită.

Urmează un pasaj dificil, pentru cei cu rachete de zăpadă, la Colții Tătarului – o formațiune stancoasă care culminează cu vârful Tătaru și care trebuie ocolită.
Atenție ! În momentul în care stâncile vă obtureză vederea spre munții Bucegi nu veți mai avea semnal GSM. Acesta revine de abia după ce vă apropiați de șaua Strungulița.
Zăpadă mare, iar noaptea s-a lăsat chiar atunci când traversam Colții Tătarului, așa că ne-am folosit de frontale și am urmărit vopseaua reflectorizantă de pe stâlpii semiîngropați. Pasaj dificil pentru că sub stratul pufos de zăpadă exista unul vechi de zăpada înghețată. Am traversat cu atenție folosind cele trei crampoane din față ale rachetelor. Ar fi fost poate mai buni niște colțari.

După ocolirea Colților, șaua Strungulița este cam la 10-15 minute, iar de aici până la coborârea la refugiul din șaua Strunga încă 40 de minute.
Refugiul are intrarea parțial blocată de zăpadă dar funcționează sistemul de iluminare exterior, care ne-a fost un bun reper.

De aici până la Cabana Padina încă aproximativ o oră.
Ultima editare: 15 Feb 2018 19:17 de către cvali.

Vă rugăm Autentificare sau Crează un cont să participaţi la discuţie.

Mai Mult
Timp creare pagină: 0.691 secunde

Forumul respectă dreptul fiecărui membru la libera exprimare. Fiecare membru este responsabil pentru ceea ce scrie pe forum. Opiniile exprimate pe forum sunt personale şi nu reflectă poziţia Clubului Alpin Floarea de Colţ București sau a echipei de administratori / moderatori ai forumului. Citeşte aici Regulamentul forumului: floareadecolt.com/forum/despre-forum/265

NOTA BENE Unele trasee montane descrise pe site sau prezentate în albumele foto pot prezenta un risc important de accidentare gravă. Traseele pot suferi modificări în timp şi pot fi diferite faţă de cum sunt ele prezentate aici. Informaţiile oferite de autori se bazează pe propria lor experienţă; ei nu-şi pot asuma nicio răspundere dacă informațiile nu sunt exacte sau de actualitate. Folosirea oricăror informații prezentate aici se face integral pe propria răspundere. Autorii nu-şi pot asuma nicio răspundere pentru consecințele ce pot decurge din folosirea, în orice fel, a informaţiilor prezentate pe site. Deasemenea, participarea la drumeţiile propuse se face pe propria răspundere, fiecare având obligaţia să se autoevalueze corect vis-a-vis de ceea ce implică drumeţia pe munte.

HAI CU NOI Dacă iubești muntele și vrei să ieși în weekend la o drumeţie în natură, în sălbăticia Bucegilor sau în zonele învecinate, te așteptăm sâmbătă și duminică în Gara de Nord la trenul Regio 3021, ora 5:40, primele două vagoane. Nu uita bocancii, rucsacul cu mâncare pentru o zi și hainele de ploaie. Te așteptăm cu drag la o tură pe poteci cunoscute sau mai puțin cunoscute! Ai ocazia să faci mișcare, să te bucuri de natură și să întâlnești oameni noi. Potecile muntelui sunt primitoare indiferent de anotimp. Vezi Cronica săptămânală

Pentru ture mai scurte şi mai uşoare, potrivite şi pentru începători, te invităm la drumeţii alături de SENIORI vineri în gara Basarab la trenul Regio 3023, ora 7:55, vagonul 2 la etaj. Vezi Cronica seniorilor