Malaiesti-ul meu, si prin zona

Pentru cei carora nu le plac "amintirile" (nostalgiile):
puteti sa treceti mai departe direct la linkuri de poze, daca asta va intereseaza, dar pentru mine este un moment de bilant, daca nu de alta, pentru ca am ajuns si eu la o virsta matusalemica si trecem si printr-un moment de (poate) cotitura in viata noastra de Club.
Asa ca va voi plictisi pentru inceput cu citeva amintiri "malaiestiene".
Prima oara am fost la Malaiesti tare de mult, intr-un septembrie, in "luna de miere"(ca aveam hirtia roz a contat la cazare la Coana Bibilica!)... cindva inainte de a incepe anul IV de facultate. Nu de asta este memorabila excursia, ci pentru ca am fost intr-o adevarata "expeditie" de mai multe zile, in care am parcurs in premiera o serie de poteci marcate clasice ale Bucegilor: am urcat pe Schiel, am dormit la Piatra Arsa, am mers de acolo a doua zi la Coana Bibilica (pentru cine nu stie, era cea care avea grija de cazarea la casa de oaspeti veche, la schit, la Pestera) cu niste tineri (liceeni) pe care i-am intilnit in Piatra Arsa, apoi am urcat Piciorul Babelor si de acolo am mers spre Omu. Apoi la Malaiesti, pe fata Hornurilor si de acolo am coborit spre Predeal, prin Glajerie- Diham-PR.
Eram la a doua mea excursie in Bucegi - prima fusese prin anul I, la Cheile Zanoagei, Bolboci (inainte de a fi lacul si barajul cu mult), cheile Tatarului, Pestera, Piatra Arsa, in toamna in care s-a inchis accesul prin Poiana Stinii-Piciorul Pietrei Arse.

Am mai fost la Malaiesti si dupa aceea, apoi au trecut anii, a aparut si Floarea de Colt in viata mea si au mai trecut niste ani si iata-ne in 2007, cind am inaugurat o traditie (aproximativ traditie) de serbat ziua mea, sau pe aproape, la Malaiesti cu o tura usor "alpina" sau... pe acolo.

Am adunat citeva amintiri intr-un album , o selectie a excursiilor de luna mai, prin zona, asa cum au fost ele, in ultimii 9 ani. Cind nu am fost la Malaiesti de ziua mea, fie ziua a fost prea departe de sfirsitul de saptamina, fie a fost vremea neprielnica pentru a merge 2 zile, fie, intr-o combinata cu Anca de multe ori, ne-am serbat la rododendronii din Bucsa, mergind la Padina. Malaiestiul l-am accesat mai mereu venind pe poteca Take Ionescu, de unde de preferinta am urcat a doua zi Hornul Malaiesti si, trecind pe la Omu, am coborit fie pe vreun traseu clasic sau unul mai de primavara/eventual cu zapada. Au fost variante de Platou-Schiel, valea Cerbului (parte din grup), valea Morarului sau Tiganesti-Clincea.

Anul acesta mi-am dorit in mod special sa re-editez excursia traditionala, si, desi multi prieteni nu au putut sa revina, din varii motive, am reusit sa mobilizez un grup de 12(cu mine inclusiv), care a marsat la ideea mea.
Iata-ne astfel, 4 pe tren, pe IR, 8, grupati pe doua masini, luind "cu asalt" directia... Gura Diham simbata dimineata.
Ne-am intilnit acolo, bine temporizati, dar a mai durat pina cind ne-am urnit pe poteca spre Poiana Izvoarelor, ca erau multe de... impartit (in special de carat, bagaje de ordonat)
Vremea excelenta, cald, poate un pic prea cald, dar nu era nici o urgenta, puteam merge in ritm de voie cu pauze lungi si dese, cheia marilor succese.
La Gura Diham am avut bucuria sa ne intilnim si cu un grup adus de Anca (de la tren), care a mers si el la Malaiesti pe acelasi traseu cu noi, mai in paralel...
Dupa bomboanele seria 1, am plecat, ei mai repede, noi mai incet. Prima regrupare mai serioasa la Poiana Izvoarelor, alte bomboane, apa... ca avem nevoie de energie pentru ce va urma.
Nu va voi povesti toate pauzele, cea mai importanta insa trebuie mentionata, in virtutea traditiei: salata de fructe de la Prepeleac. Cine stie, cunoaste!

Pe traseu am gasit mai putina zapada fata de alti ani, si nici Bucsoiul nu parea prea amenintator- si se pare ca nici nu a fost, pentru ca un grup a urcat valea si a venit la Malaiesti pe directa, pe valea care a luat intr-un an acoperisul cabanei abia refacuta (avalansa care a curs pe vale adica).
La scara am constatat lipsa inca unei trepte fata de ultima mea vizita, iar podetul rupt nu apucase sa fie refacut, din cauza vremii inclemente de peste saptamina, cu ploi interminabile. Noi am trecut "distractiv" pe cablu si cordelina ajutatoare.

Dupa poze de grup(inclusiv cu cei din grupul de o zi), ne-am cazat si am mers la picnic, pe iarba. Citiva am preferat sa ne odihnim, la soare, 8 au urcat in Padina Crucii si au mers chiar si pina la lacul Tiganesti pina seara.
La inceputul serii ni s-a parut usor frigulet in camera, dar spre dimineata ni se facuse cald de nici nu mai puteai sta invelit. La 5 dimineata termometrul de la usa cabanei arata 9C.
Dupa micul dejun luat afara, la soare, cu regret ne-am despartit de cei 3 care au hotarit ca nu merg pe Hornul Mare, si coboara spre Glajerie-Diham si, la 8.30, am pornit spre Hornul mare. Avind informatii cam contradictorii (si nu coborise nimeni simbata pe acolo), am zis ca mergem sa vedem, daca ni se pare ca nu merge, asta e... Ne-am fi pacalit rau, daca credeam informatiile alarmiste, Hornul s-a prezentat mai bine ca niciodata si am mai fost pe el de citeva ori de-a lungul anilor! Zapada veche, asezata chiar echilibrat (cu locuri naturale de odihna), stabila, nu prea moale, nu prea tare, urme excelente. Si cum mai lasasem sa ne intreaca citeva grupuri ca nu ne grabeam, am gasit urmele si mai bine batute, asa ca urcarea s-a facut fara cine stie ce efort, doar cu atentie. Nu am mai vazut parca niciodata atita lume pe Horn! dar si vremea era excelenta, chiar ne-am cam "racuit", Jeni vroia sa ne ascundem la umbra, ca face insolatie.
Si de la iesirea din Horn erau urme bine batute, mai ales spre Omu, unde chiar mai ninsese un strat nou, dar era cald si multa topeala... Un singur loc era mai expus pe traverseu, unde era un fel de aproape cornisa de trecut -dar exista si varianta de urcat mai devreme si mers pe deasupra, pe creasta. Valea Gaura avea foarte putina zapada, doar zona Omu, Virful Ocolit impresionau prin albul lor.
In drum spre Omu ne-am intilnit cu meteorologul de serviciu, si cu o alta prietena de munte- am schimbat doua vorbe si, ca si pe salvamontistii din Arges cu care ne-am intilnit dus-intors (Malaiesti-Horn-Omu si retur era traseu lor), i-am intrebat despre cum este valea Cerbului... si nu ne venea sa credem ca toti spuneau ca este bine, in ciuda ce auzisem ca ar fi nins mult, ca ar fi crescut gradul de pericol de avalansa.
Fusese cabana plina noaptea (din auzite de la cei intilniti, care dormisera acolo), dar noi am gasit-o deja inchisa si cabanierii plecati, la ora 1 cind am luat noi masa acolo, pe banca, in fata ei, in "transeu". Spre Babele traseul era batut foarte bine, am vazut si un numar semnificativ de turisti pe poteca, de la distanta.
Am inspectat vizual zona, parea totusi cam descurajanta zapada (cine avea chef sa inoate in zapada?), doar ca era probabil altfel adunata fata de ce eram obisnuita din amintiri, asa ca inca am ezitat MULT sa alegem coborirea pe vale, pina cind nu ne-a mai incurajat si un alt baiat de la meteo/salvamont(?), care ne-a spus ca urmele ce le vazusem pe creasta Morarului erau OK, iar mai jos, dupa maraton, era FOARTE frecventabila poteca. ... am zis, Ok, hai sa vedem, nu te afundai pe urmele alea cine stie ce, cu toata caldura un pic poate prea mare, si dupa ce am parcurs cu ceva neincredere portiunea de creasta spre zona "crestoasa" unde stiam ca se coboara caldarea superioara in aceste conditii, am dat de o urma coboritoare spre vale, acolo unde trebuia sa fie! Intr-adevar, conform asteptarilor, zapada asta mai uda devenea tot mai putina spre caldarea de mijloc, de unde deja nu mai erau decit petice si se mergea binisor. Nu m-am delectat foarte tare cu coborirea (mai ales eu, deh... ), in intimpinarea noastra a urcat un grup maricel de tineri, asa ca ne-am "arat" reciproc urme mai multe. Zapada uda ne-a venit de hac la mai toti cu bocancii nu chiar de iarna adevarata, asa ca am ajuns si la un stors de soseta, pe la "stina din stilpi de marcaj". Dar nu am fost singurii, si altii, tot coboritori ca si noi, si cu bocanci de iarna adevarati, s-au oprit acolo cind ne-au ajuns din urma. Ca de tineretul urcator "in adidasi" nu mai zicem nimic, macar nu isi faceau probleme din start.(au urcat pina sus si s-au intors pe acelasi drum, am vorbit cu ei si pe coborire)
O parte a grupului, mai vioaie, a luat-o inainte cu planuri de masa la cabana Gura Diham, asa ca cei 4 care am ales sa mergem incet si cu multe pauze, i-am delegat sa ne astepte cu masinile "la scara", la Plaiul Finului. Noi ne-am delectat cu frumusetile unei vai a Cerbului in conditii deosebite, apa multa, cascade, flori si mult mult verde. Pauze, poze...
Albumul meu, palid fata de trairile noastre la fata locului, il puteti vedea aici .

Dragii mei prieteni si colegi "intru pasiune", va multumesc pentru zilele frumoase pe care mi le-ati facut cadou!

Iar noi multumim pentru initiativa, organizare si toate celelalte delicii ale traseului , culinare sau sufletesti.
Sa ne traiesti si sa ne mai propui multe excursii ca aceasta!