INGERI SI DEMONI

DUMINICA 7 09 2014. Cind ex-sotia mea vrea sa obtina cu siguranta ceva propune un tirg pe care sigur il pierzi. Ca sa mearga cu mine pe munte, piciul meu a promis ca citeste 60 de pagini pe zi din nu stiu ce carte. "Tati, cum fac acum sa citesc?" ma intreba el. Pai citeste si tu ca popii ii spun eu si ii arat din Psaltire cum vine asta. Sigur maica-ta nu e atenta la ce citesti, dar tu ii vei crea impresia ca lecturezi profund. Zis si facut. Sfatul meu tine, asa ca azi sintem in tren doar noi doi. In sfirsit doi oameni liberi. Ajungem in Busteni si ii arat Crucea de pe Caraiman, Claia Mare si Claia Mica, inclusive Refugiul de la capatul Jepilor Mari, care ne priveste ademenitor de pe inaltimi. Gasim un fis de ploaie galben pe care il indes in rucsac, ca sa nu mai care ditamai ubrela; obiect periculos pe platou in caz de ploaie. Ne dotam cu fluiere ca sa-i cintam ursului un pic de jazz in padure si un binoclu, ca sa-l vedem de departe si pornim pe Jepii Mari. Elevul meu desi e mic, prinde repede. Se catara matematic pe orice piatra indiferent de inclinatie si inaltime. Totul e in regula. Poteca serpuieste prin padurea de vis si din cind in cind ne mai ofera cite o imagine anticipind ce minunatii ne mai asteapta. Totusi drumul il plictiseste prin monotonia lui. Vrea ceva mai tare asa ca se opreste si se aseaza in poteca protestind. Nu vrea nici sa urce, nici sa coboare. Dupa o cearta zdravana pornim din nou ca sa terminam ce ne-am propus. Prin jnepeni, urme de urs. Alex incepe sa cinte din fluier. Ajungem astfel la destinatie si nu aud in jurul meu decit: "Tati, ce frumos e aici!" Pornim spre scurtatura, ca sa iesim la terenul de atletism. Ghinion. O balta plina ochi cu apa si noroi ne impiedica sa o luam pe acolo asa ca pornim spre Piatra Arsa. "Botezam, cununam, inmormintam ieftin. 50% reducere! Cei de acolo ma privesc uimiti: un popa la Piatra Arsa? Pina la urma cineva incaruntit din personalul cabanei incepe sa rida in hohote: "Bai Mircea, tot nebun ai ramas decind te stiu!" Apoi catre fi-miu: Tactu asta e tacanit rau! Memoram scurt citeva amintiri vesele ce ne leaga, apoi fuge sa serveasca clientii. Piciul meu isi ia o binemeritata inghetata, apoi iesim si o luam din nou spre Piciorul Pietrei Arse. "Tati, ursul are coada lunga sau scurta?" ma intreba el intr-o ploaie de fluieraturi. "E scurta , ca l-a dus vulpea la pescuit iarna pe frig si l-a pacalit, rupindu-i-o". Dupa ce se pozeaza intr-um mic ciobanas, luind o bita mare de la el, mincam in viteza, apoi incepem coborirea spre Poiana Regala. Dupa ce trecem de copacul desprins din stinca si cazut in poteca auzim in spate un latrat. De atitea fluiere nu inteleg ce se petrece. Incep sa fluier si eu, cind latratul se repeta. "Nu mai fluiera ca e un ciine!" Ceva se rostogoleste din desis scurtind drumul. "Ciinele" e ... un om. O matahala inalta incepe sa se scuze in fel si chip ca e ora ursilor si lui e frica, etc. Cu adevarat gradina lui Dumnezeu e mare si gardul mic. "Decit sa latri in zadar prin padure mai bine incerci cu un fluier!" il sfatui eu. Poate asa mai speri ursul" Ultimul cuvint l-a determinat sa o ia la sanatoasa, pretextind ca ii este foame si merge acasa la Sinaia ca e rupt de foame. De sus se vedea drumul pe care se misca lenes o masina. De fapt ajunsesem la Poiana Regala. Curind auzim caderea de apa de la iesirea din drumul de Cota. Am ajuns exact cind se intuneca. Totusi insist si il intreb pe Alex:"Tu de ce ma intrebai de lungimea cozii la urs"? "Pai tocmai trcea ursul prin spatele jnepenilor si mergea tot in directia noastra spre teren, dar nu ti-am mai spus ca sa nu te speri!"

Mircea, sper ca faci si poze pe atat de faine pe cat de fain scrii!

In orice caz, te asteptam cu nerabdare la concursul de fotografie "Caciula de Aur"!

Fac si poze, dar incerc sa prind vreme "extrema". Daca sint la locul potrivit prind jocuri de nori si stinci destul de atragatoare. Nu am vazut poze de la Stela, desi am stat o zi intreaga cu ea pe Jepii Mici ca sa fotografieze si stiu ca incearca fel si fel de pozitii speciale.