De la Svetlana -
din Catavencu:
Romani, distrugeti Moldoveanu !
de Mihai Buzea | 08 Iulie 2008
Pe varful Moldoveanu nu l-a chemat totdeauna asa: cand era el mic, il chema "Vistea Mica" – adica suprafata platoului din varf e mai mica decat a varfului Vistea Mare. Da, stiu ca nu se intelege nimic, hai s-o luam altfel: sunt doua varfuri gemene, poreclite de ciobani "Vistea Mare" si "Vistea Mica". Bun. Vistea Mare e un mic platou, la 2527 de metri; Vistea Mica este un platou mult mai mic, la 2544, rebotezat "Moldoveanu" in interbelic, cand Romania Mare a vrut si ea sa stie cat e de erecta. Acuma, zau daca inteleg de ce frontiera simbolica dintre Transilvania si Muntenia a primit numele de "Moldoveanu"! Se pare ca namingul nu era tocmai punctual forte al copywriterilor din timpurile alea – sau poate rebrandigul de tara incepuse deja, si "Moldoveanu" e parte din proces… ?!
Putina topografie
Se poate spune ca Fagarasul e ca un pieptene de baba, d-ala de pe vremuri de la tara, cu dinti pe ambele parti: dintii de pe versantul nordic sunt scurti, drepti si ordonati (in buna traditie transilvana), iar cei de pe versantul sudic sunt lungi, intortocheati si orientati aiurea, lucrati parca de-un Mitica. Acum, e bine de stiut ca Vistea Mare (in continuare doar "Vistea) face parte din axul central al "pieptenului", pe cand Vistea Mica (id est "Moldoveanu") e parte din cel mai lung "dinte" sudic. Totusi, intre Vistea si Moldoveanu e doar o jumatate de ora de mers, ceea ce-i nimic, la scara Fagarasului.
Cand vii dinspre nord
Daca te ambitionezi sa urci pe Moldoveanu intr-un week-end, drum bun, calatorie sprancenata: pleci vineri seara de la munca, ajungi in orasul Victoria, de acolo iei ceva indicatii si niste paine, iar noaptea dormi la cabana Arpas, la capatul vaii Podragului. Acolo lasi masina sambata dimineata cand te avanti ca un vulture pe traseu, urmand cu sfintenie triunghiul rosu, care ar trebui sa te scoata (teoretic!) in caldarea glaciara Podragu, la cabana. Acolo iti da tanti Corina sa mananci, ieftin si bun, si-ti mai da si niste sfaturi, gratis, c-a vazut ea mii ca tine. Te scoli de dimineata, proaspat ca o roza (berea se aduce cu magarul, asa ca nu iti poti permite pretul…) si o iei voiniceste pana iesi din caldare, pe creasta: Saua Podragului, apoi tii stanga, pe dunga rosie de creasta. Treci varf dupa varf, Tarata (Tar^tza), Corabia, Ucea Mare, Ucisoara, Vistea. Acolo lasi rucsacul, bagi un biscuit, apoi dai fuguta pe Moldoveanu, la tras in poze. Ai bifat si eternitatea, te intorci pe Vistea, iti recuperezi rucsacul si cobori pe creasta pana in Portita Vistei, de unde un traseu de coborare, si asta tot pe triunghi rosu, te duce la vale intr-o coborare nesfarsita, care-ti ucide talpile, pana in satul Vistisoara. De acolo faci autostopul pana in Victoria, iar din Victoria iei un taxi pana la cabana Arpas, de unde-ti recuperezi masina si pui cap-compas catre casa.
Casa asta trebuie sa fie musai pe undeva prin Ardeal, altfel toata combinatia cade: nu ai timp sa le faci pe toate, si sa mai ajungi pana la Bucuresti in timp util (adica in noaptea de duminica spre luni).
Asta explica de ce sunt atatia ardeleni sus pe Moldoveanu in fiecare week-end, si atat de putini bucuresteni: nu pentru ca ar fi bucurestenii lenesi (Doamne pazeste!), figuranti si dependenti de terasele de vara, ci pentru ca ei n-au cum vina dinspre nord. Geografia, bat-o vina!
Cand vii dinspre sud…
Buninteles, exista si bucuresteni capsomani, care-l vor si ei pe Moldoveanu intr-un week-end, ca altfel se prapadeste lumea. Se poate sa faci si asta, dar iti trebuie organizare nemteasca, altfel nu-ti iese.
Plecati vineri seara si ajungeti la caderea noptii pe malul lacului Vidraru, la cabana Valea cu Pesti. Sambata dimineata plecati repejor (adica devreme) spre intrarea in Valea Budei (care se deschide din Transfagarasan), si mergeti pe drumul forestier cat va lasa inima (daca nu vi-e mila de masina, mergeti mult!). Sa zicem ca esti nemilos, asa ca ajungeti pe patru roti pana la stana de sub Podul Giurgiului (asta e un munte, nu un pod). Acolo ii dati cheile domnului chelner de la Valea cu Pesti, pe care l-ati luat cu voi exact in acest scop, si-l rugati sa intoarca masina la cabana (buninteles, in schimbul unui pourboire simbolic…). De la stana apucati voiniceste la deal, pe triunghi galben, si dupa numai patru ore de transpiratie va vedeti pe creasta Galbenei, in Curmatura Moldoveanului, unde ele va asteapta nerabdatoare. Ele sunt, desigur, ploaia rece ca gheata din Fagaras si sora ei siameza, ceata deasa ca vata de zahar. Stati, asteptati sa treaca, va rugati de ele sa se mai duca si la altii, le oferiti mita, le amenintati cu bataia, etc – nimic! Evident, esti pe munte, nu la Circumscriptia Financiara. Coborati deci in caldarea glaciara cea mai apropiata, pe care batranii muntelui o numesc "Vagauna lui Julius", desi numele nu apare pe nici o harta, ca-i o caldare mult prea mica, si intindeti corturile (totusi, cine o fi fost "Julius"? Si de ce "vagauna"?!). Rabdati barbateste furtuna de sambata noapte, iar duminica plecati in urcus inainte de 9 dimineata, plini de élan muncitoresc. Ma rog, muntomanesc. La 10 sunteti pe Moldoveanu, fuioare de ceata, poze, la 11 sunteti inapoi si incepeti sa strangeti corturile.
… dai de urs!
Incercati sa coborati pe firul apei (Izvorul Rosu, spune harta), dar va impotmoliti intr-un sir de cascade. De cealalta parte a apei, un ursache are si el exact aceeasi problema: a urcat, acum nu mai poate sa coboare. Il trageti si pe el in poza, sa fie, ii strigati diverse mascari bucurestene (sfaturi, cica!) si plecati sa cautati alt loc de coborare. Dupa lungi ore de dibuire, il gasiti si va scurgeti la vale foarte lent (traseul e abrupt, periculos si nemarcat – adica nu exista nici un traseu, coborati si voi pe unde v-ajuta mintea), pana la stana din Valea Rea. De acolo incepe Marsul cel Lung, Via Dolorosa, etc.
Valea Rea
Valea asta isi merita numele cu varf si indesat: e intr-adevar rea, si e cea mai lunga vale din tot Fagarasul (inainte de constructia barajului Vidraru, si Valea Budei era extrem de lunga – asa, asta rea a ramas singurica… singura si rea! Hm! De cine-ti aduce aminte, oare?!). Mergeti pana vi se fac talpile carne vie, si n-ati ajuns macar la jumatate. Nici un semn de viata, afara de crucea lui Ionel Marinescu, partizan mort "in luptele cu Securitatea" (aiurea! L-au omorat oamenii din propria lui echipa, fratii Arnautoiu, pentru ca bietul Ionel o luase razna si impusca pe cine prindea, iar echipa nu mai era in siguranta din cauza lui). Pai cum sa nu-si piarda omul mintile pe o vale d-asta care nu se mai termina?! Il intelegeti perfect.
Mantuirea ia forma unei masini de Bucuresti, care vine sa va culeaga de pe drum. Fara manevra asta, aranjata de-acasa, nici vorba de Moldoveanu intr-un week-end, de pe versantul sudic! V-am zis ca asta-i treaba de organizare nemteasca!
Deci, se poate!
E bezna demult cand ajungeti in Curtea de Arges, si de acolo mai sunt inca vreo 50 de kilometri pana la Valea cu Pesti. Recuperati totusi masina si puneti si voi cap-compas spre casa, in creierii noptii. Oricum, reusiti sa ajungeti la dus inainte de a se face ziua, ceea ce e ceva! Deci, se poate.
Numai ca "ziua" respectiva e luni. De aici, drama!
