saptamina 22- 28noiembrie2021 (si minivacanta?) :)

29 Noi 2021 15:28 - 01 Dec 2021 11:25 #4222 de angela
Sfirsitul de noiembrie ne-a adus zile vintoase...
Unii dintre noi au profitat de minivacanta si au plecat mai departe, altii am ramas mai pe linga casa si raportam si noi ce avem... (pe masura ce vin contributiile colegilor nostri)

Radu A a fost intr-o tura de Ciucas:
weekendul trecut am primit o invitatie de Ciucas cu masina pe care nu am putut sa o refuz.
kermit.go.ro/bratocea_vberii_nov21.tar
kermit.go.ro/radu/bratocea_vberii_nov21/index.htm

Citiva am fost simbata, fiecare dupa inspiratie si 'dispozitie' de a infrunta vremea mai mult sau mai putin prietenoasa.
Un grup maricel venit cu IR au urcat din Predeal spre Susai si Clabucetul Azugii- avem deja si o contributie pe aceasta tema de la Alice:
alicegherman.blogspot.com/2021/11/predea...abucetul-azugii.html

In grup de 4 fete, eu am ales Baiul sudic. Ma gindisem ca ar fi frumos de urcat pe la stina din Conciu, si daca prognoza s-ar fi respectat si vintil predominant ar fi fost sud-sud-vest, poate am fi ajuns spre Fruntea lui Vasii si poate Valea Larga... daca nu, 'tunelele' atit de dragi noua si Piciorul Gagului. Dar nu a fost sa fie, am urcat destul de greu, la stina am facut o pauza lunga ca a venit ploaia si am asteptat sa treaca, iar sus batea vintul destul de dusmanos si am preferat sa facem la dreapta, spre sud, sa avem doar vint din dreapta pina la refugiul Florei, de unde desigur nu mai conta prea mult vintul ca am intrat in padure. Am evitat mersul la gol si am savurat singuratatea muntelui...mai 'neortodox', am traversat un fir al Conciului si am urcat intre doua fire (cu padure asociata) prin iarba mare si uscata. De ar fi fost vreo varianta de trecere, as fi ales sa trec si al doilea fir, dar dincolo de el mai fusesem o data in explorare si stiam ca ripa e adinca si padurea cazuta si... nu gasisem o trecere mai jos cind am cautat-o dinspre izvorul Virginicai... acum nu era de aventuri pe acolo. Am vazut, de sus, ca au inceput sa scoata lemnul din padurea cazuta... o fi fost victima a vreunei tornade, dupa cum e culcata padurea aia, local.
Albumul Conciu-Florei:
photos.app.goo.gl/YGFb59EmbbcvoBsFA

Duminica, Mihai R a fost in Postavaru:
Hmmm... Greu de ales ziua și destinația în acest weekend. Nor, vânt, viscol este prognoza...
Mă decid pentru Duminică, Postăvaru. Surprinzător vremea nu seamănă mai deloc cu prognoza. Doar deasupra Bucegilor au stat toată ziua (de Sărbătoarea Sfinxului - probabil pentru că a fost implicat într-un proces fără voia lui..!) mase de nori cenușii, frumos luminați de deasupra de razele soarelui.
În ceea ce ne privește (Olimpiu, Răzvan, Nelu, Adi, Mihai) am avut o superbă zi de toamnă târzie pe coamele de pe
Dr. Șerpilor, de pe Piatra Crinului spre P.Stânii și Vf. Postăvaru și în jos spre Poiana Brașov:

photos.app.goo.gl/UxfvLQPR65v4t8TV6

Joi, Liana P a fost la o tura de cimpie:
2021-11-25_Sarulesti Gara_Balti pe Vanata (afluent Mostistea)
Ca de obicei (bun) joi avem convocare la plimbare. De data aceasta pentru baltile de la Sarulesti Gara (la Sarulesti simplu sunt alte balti). Deci luam din Gara de Nord un Transferoviar de Fetesti si aterizam in Sarulesti Gara - undeva intre Fundulea si Lehliu. Vremea e superba asa ca tropaim in lungul catorva balti amenajate pentru pescuit pe raul Vanata, un afluent al Mostistei. Am mers pe baltile : La Sina, Benga, Calareti 3, Balta Calaretilor.
Albumul aici:

photos.app.goo.gl/FDsNaChjSbzEbMDG9

Iura si Horia au mers simbata la balta Facau. (am fost si eu invitata, dar deja aveam alt program prestabilit, asa ca nu am ajuns din noi acolo, la explorarea per pedes- mai fusesem o dat demult cu bicicleta) Asteptam cu interes albumul lui Iura :)

Duminica, Horia a propus un traseu cu bicicletele: (ceas Dna Ghica)- M Straulesti - Palatul Mogosoaia - Buftea- Gulia- Sabareni- Lacul Morii- M Crangasi, 55km.

Marian C a ales de aceasta data Ciucas NV
Traseu: canton silvic Valea Dudului, CR, nemarcat, vf.Ciucaş, BR, Şaua Tigăilor, CR, CA, Poiana Dălghiu, CR, canton silvic Valea Dudului. Durată cca. 8,5 ore, temperaturi uşor pozitive (cca. +2 gr.C. ora 8 la cantonul silvic Valea Dudului şi la ora 13 pe vf. Ciucaş), vânt rece la urcare, mai puternic la ieşirea din pădure de la cca.1.650 m.alt. până sub vârf pe la 1.850 m.alt. Vârful Ciucaş a fost în nori de dimineaţă până pe la ora 12, apoi soare până la asfinţit. Puţine zone cu gheaţă pe poteca din pădure de pe la cca.1.400 m.alt. Strat mic de zăpadă cu grosimi între (5-25) cm. pe versanţii nordici, începând de la cca.1.750 m.alt. Au fost necesari colţarii şi pioletul pe zona nemarcată (condimentele turei).
photos.app.goo.gl/7VJ43iFUrUkPW9M7A

Liana P a fost si pe Clabucetul Azugii:
O excursie pornita pe o vreme cam trista, dar grupul este vesel. Celor 13 colegi veniti cu IR ma adaug si eu din Astra TC, ca sa spargem ghinionul. Telefonul meu e pe cale sa-si dea duhul si mi-a facut niste poze mizerabile, asa ca mai adaug cateva poze facute de Mariana B. cu telefonul ei nou-nout.
Pozele aici:

photos.app.goo.gl/o2Lgxck5MQBcfCYf8

Prin bunavointa lui Mihai R, am primit si tura lui Misu D de duminica‌ doua albume, de la doi participanti:
Traseul: Nistorești - Vistieru - Șotrile - Seciuri - Baraj Paltinu - Ch. Doftanei - Lunca Mare - Câmpina 28-11-2021
Sunt două albume unul al lui Mișu și unul al lui Lucică.

Mișu: photos.app.goo.gl/dmXQwARrz45wVr7dA

Lucică: photos.app.goo.gl/GXBo3XcaTb31ecCs9

...va urma...
Ultima editare: 01 Dec 2021 11:25 de către angela.

Vă rugăm Autentificare sau Crează un cont să participaţi la discuţie.

Mai Mult
30 Noi 2021 18:27 #4223 de MihaelaDobrin
Scris de MihaelaDobrin pentru subiectul saptamina 22- 28noiembrie2021 (si minivacanta?) :)
Simbata 27.11.2021-Predeal-Clabucetul Azugii-Pastravarie-Azuga. Zi care a debutat cu o burnita marunta care s-a intetit putin cind am ajuns la Susai, motiv pentru care am intrat cu totii la o bautura calda: ceai, cafea sau capucino. Tocmai cind o parte din noi ne hotarisem sa ne intoarcem la un tren mai devreme, ploaia s-a mai rarit si am plecat in formatie complecta catre Clabucetul Azugii. La stina ne-am intilnit, neasteptat, cu doua grupulete de tineri insotiti, primul grup, de vreo 3 ciini care li se alaturasera pe drum si care incercasera sa devina agresivi cu ciinele care ni se alipise noua iar ceilalti doi tineri aveau 2 catei de rasa foarte prietenosi. Se oprise si burnita si cu toate ca ne asteptam sa bata puternic vintul, acesta nu s- a simtit de loc . Ne-am uitat cu putina invidie la soarele ce scalda Piatra Mare si Postavarul dar curind , in coborire din virf am avut si noi parte de soare. In gara Azuga Virgil a propus sa luam personalul pina la Cimpina, dupa care sa ne transbordam in IR care ajungea mai repede dar ideea nu ne-a incintat pe majoritatea. Din pacate, dupa plecarea personalului, am citit cu stupoare pe panoul plecarilor ca IR are 50 min. intirziere. S-au facut strategii daca merita sa luam IR de Galati pina la Ploiesti cu luarea unui tren de aici spre Bucuresti dar s-a ajuns la concluzia ca nu renta; urmatorul IR particular, si el cu 15 min intirziere costa vreo 40 lei fapt pentru care ne-am hotarit tot pentru IR la care aveam VSD si care in final a ajuns cu 60min. intirziere. In tren am aflat ca trenul de la Baia Mare daduse peste o masina la o bariera aproape de Brasov, motiv de intirziere.
photos.app.goo.gl/8aUAk11eS7n718Nt6
Următorul utilizator(ori) v-au spus Mulțumesc: angela

Vă rugăm Autentificare sau Crează un cont să participaţi la discuţie.

Mai Mult
01 Dec 2021 11:14 #4224 de hoinar
Scris de hoinar pentru subiectul saptamina 22- 28noiembrie2021 (si minivacanta?) :)
Duminică cerul este destul de acoperit pe valea Prahovei aşa că ne propunem o plimbare uşoară la aer curat :-) Coborâm în Sinaia şi după ce admirăm castelul în liniştea dimineţii pornim încet prin pădure spre Poiana Stânei. Un căţel apare şi el pe potecă şi ne ţine de urât mai tot drumul. Continuăm pe Piciorul Pietrei Arse. Soarele se arată când şi când luminând pădurea desfrunzită. La băncuţă suflă puţin vântul şi aduce puţină umezeală. Departe, spre Piatra Mare, apare pt puţin timp un mic curcubeu. Muntele e pudrat cu zăpadă, în aer pluteşte un aer de iarnă care, însă, nu s-a înstăpânit pe deplin. Pe platou suntem la limita norului şi înaintând spre Piatra Arsă ceaţă coboară încet peste noi. Companionul nostru continuă spre Babele, atras poate de energiile Sfinxului, noi intrăm în labirintul de jnepeni şi la ruinele fostului canton facem o pauză de masă. Dincolo de valea Prahovei se conturează un strat frumos de nori iar jos e soare. Aici, deasupra noastră, ceaţa persistă. Coborâm pe poteca Jepilor Mari şi înainte să intrăm în pădure soarele luminează pt puţin timp Claia Mare şi bazinul Comorilor. Ajungem lejer la tren în contra-curent cu turişti întârziaţi care mai urcă la sărbătoarea Sfinxului…

photos.app.goo.gl/veLuH6Te76WTBT3Y9

Următorul utilizator(ori) v-au spus Mulțumesc: angela

Vă rugăm Autentificare sau Crează un cont să participaţi la discuţie.

Mai Mult
03 Dec 2021 10:01 #4225 de hoinar
Scris de hoinar pentru subiectul saptamina 22- 28noiembrie2021 (si minivacanta?) :)
Întrucât de Sf Andrei prognoza promite că la munte vântul este puţin mai liniştit decât de Ziua Naţională, ne hotărâm să facem o ieşire la aer curat. Pe la 9 dimineaţa pornim încet pe valea Berii. Pământul e îngheţat bocnă, ceaţa omniprezentă şi ninge mărunt dar susţinut. Până ajungem la cabana Ciucaş ninsoarea se cam opreşte dar vântul e tot mai tăios. Lângă cabană e adăpost aşa că punem pe noi cam toate hainele, căciulile şi mânuşile disponibile şi ieşim să înfruntăm vântul. În ciuda vizibilităţii reduse şi a frigului sunt mulţi turişti care se avântă spre vârf. Zăpada nu e mare dar e viscolită. Brazii sunt încărcaţi cu o chiciură groasă. Pe alocuri poteca e plină de gheaţă. Pe scurt, peisajul e minunat dar din păcate nu se vede :-) Lăsăm în stânga poteca ce merge pe sub Tigăi şi continuăm spre vârf. Micul vâlcel pe care-l străbate poteca ceva mai sus e destul de alunecos dar încă nu scoatem colţarii din rucsac. De fapt nu-i folosim deloc, bocancii de iarnă sunt deocamdată suficienţi. Vârful Ciucaş ne întâmpină cu un mic tricolor (pe stâlpul somital) chinuit de vânt. Avem şi noi însă tricolorul din dotare :- ) Nu vedem nimic dar ne bucurăm că suntem aici. Vântul suflă în rafale aşa că e suportabil chiar dacă prognoza arată că temperatura resimţită e pe la -20 grade. Continuăm puţin pe creastă şi adierile dinspre nord pişcă puţin la faţă. Coborâm spre poteca ce ne duce spre şaua Tigăilor unde ne intersectăm cu alţi turişti care vin dinspre Bratocea. Noi continuăm drumul pe sub Tigăi şi găsim un loc mai adăpostit pt o gustare de prânz. Sporadic soarele străpunge ceaţa groasă dar vântul închide rapid orice breşă luminoasă care apare pe cer. Revenim la cabană şi de-abia pe drumul forestier pe valea Berii mai scoatem ceva de pe noi :-)

photos.app.goo.gl/2Y4yQs8e6H6GexN6A

Vă rugăm Autentificare sau Crează un cont să participaţi la discuţie.

Mai Mult
05 Dec 2021 07:59 - 13 Dec 2021 20:17 #4226 de angela
Scris de angela pentru subiectul saptamina 22- 28noiembrie2021 (si minivacanta?) :)
Din minivacanta de 1 decembrie, pe care o pun tot aici , chiar de a fost in cazul lui Ion H doar o tura de o zi care ar intra foarte bine la urmatoarea saptamina, avem:
1 dec 2021 Trovantii de la Bertea-Vf. Maciuca-Manastirea Zamfira-Manastirea Ghighiu
photos.app.goo.gl/HYd7srWong6bzwXP9

Tot aceeasi tura, de la Liana P:
De ziua nationala plecam cu doua masini 9 floristi in cautarea trovantilor de la Bertea, jud. Prahova. Capitani de vas Gabi Adamescu si Ion Hotaranu. Trovantii sunt deosebiti, grupul vesel si ziua perfecta de drumetie. Incheiem excursia cu doua opriri la manastirile Zamfira si Ghighiu.
Ne-am ghidat dupa descrierea facuta de Vasile Bouaru (Rădăuţi), iar la fata locului am apelat si la localnici.
Albumul meu aici:

photos.app.goo.gl/MbAnCgVZHD8dzvLL7

Si Mihai si Claudia au ceva noutati:
Noi avem tura in zi de vacanta, marti.
photos.app.goo.gl/TiT68kjdSxU8vw846
Am incercat sa ajungem pe varful Albina din masivul Ghitu, doar ca o bariera canina ferma ne-a facut sa mai reconfiguram plimbarea.

Mai pe larg... :)
Artemiza a venit cu 5 albume din minivacanta din zona Herculane:

5 zile de minivacanta Sf. Andrei si Ziua Nationala -2021.
Planificata cu trei luni inainte in perioada pandemiei , minivacanta de 5 zile : 27-XI / 01 XII , in Clisura Dunarii si Valea Cernei din cadrul Parcului National Portile de Fier , ne-a umplut inimile de fericire cu timp neasteptat de frumos , imagini spectaculoase si interesante .Am plecat din Bucuresti cu un autocar mai mic , de 35 de locuri doar 24 de montaniarzi , membrii si simpatizanti ai Clubului Alpin Floarea de Colt Bucuresti . Doua nopti am dormit chiar in Clisura Dunarii la o pensiune de 3 * , frontiera dintre Romania si Serbia , camerele pensiunii avand vedere spre Ciucarul Mic si Stiribatul Mic al Serbiei .Aici in prima zi de la Orsova autocarul ne-a condus pe clisura pana in golful Mraconia , unde am admirat de foarte aproape chipul lui Decebal sculptat in piatra , M-rea Mraconia ca un strajer pe malul romanesc al Dunarii , apoi Cazanele Mici si Cazanele Mari pana in golful Dubova la cazare . Dupa o jumatate de ora ( timp cat participantii au primit camerele ! ) , ne-am urcat in doua salupe frumoase si acoperite intr-o plimbare pe apa prin defileul Dunarii. Am admirat cu gratie Ciucarul Mare din dreapta noastra , Ciucarul Mic putin inainte stanga , fratii lor vecini : Stiribatul Mare si Mic , golful Dubova , Cazanele Mici , Cazanele Mari , pesterile Ponicova si Veterani , la a doua coborand din salupe si vizitand splendoarea ei din interior . Una din salupe , ( cu turistii care nu mai fusese niciodata in clisura ) , si-a continuat plimbarea pe Dunare pana la "Tabula Traiana "la putini metri de malul sarbesc. Cele doua salupe au facut ocol din nou la chipul lui Decebal - M-rea Mraconia - Cazanele Mici -Cazanele Mari - golful Dubova . La intoarcere a urmat o plimbare pe uscat prin Dubova pana la rest. Volo unde am servit cina . A doua zi , dis-de -dimineata au urmat drumetii pe cele doua masive , mai intai Ciucarul Mic apoi Ciucarul Mare insumand 24 de km per total in 8 ore , din care 6 si 1/2 de mers efectiv si 1 si 1/2 de admiratie pe stanci si creste cu foarte mici pauze de mese. Va invit sa vizualizati Clisura Dunarii in doua albume , urmand alte trei albume la continuarea excursiei spre Herculane ! Primul album .
photos.app.goo.gl/fQw39x5fJ2tdKAsZ7

Albumul al doilea : drumetie Ciucaru Mic si Ciucaru Mare 28-XI-2021 .
Asa cum am stabilit , dis -de -dimineata -28 -XI-2021 , montaniarzii ( 21 din 24 ) echipati de drumetie ,am pornit mai intai pe sosea spre masivul calcaros insular Ciucaru Mic ( 313 m. alt. ).Dupa circa doi km de mers prin depresiunea Dubova ,am intrat stanga pe marcaj ,la inceput mai abrupt , apoi usor pana in creasta cu intoarcere - intreg platoul masivului aproape de prima strada stanga ce ducea la pensiune . Ajungand sus pe platau ni s-a taiat rasuflarea asezandu-ne pe calcarele urgoniene ( 140 milioane de ani ) , pe lapiezuri ( sculpturi naturale in calcar ) , unde cine a mai fost primavara si vara a avut parte de parfumul de liliac preponderent aici ! Acest platou ce iti taie rasuflarea este unicat in Europa ! Am admirat vis-a-vis , masivul muntos Stiribatul Mic al sarbilor si golful Dubova vazut de la inaltime ! La revenire in sosea doi dintre noi s-au multumit doar cu Ciucaru Mic intorcandu-se la pensiune , noi ramanand 19 la numar . Cei mai obositi ( trei ) , au mers cu o masina ( o cunostinta din Herculane ) 3 km pana aproape de politia din Dubova ,iar restul pe jos. La intrare in masivul Ciucaru Mare ( 318 m. alt. ) , am urmat marcajul turistic pana pe platou , apoi dreapta si stanga circuit , admirand creste si lapiezuri , vis-a-vis Ciucaru Mare sarbesc ,si toata rezervatia cazanelor .Sus pe platou era foarte frig . Desi trecuse 24 km de drumetie , dornici de frumusetea locurilor ( timpul fiind foarte bun ) , unii dintre noi ar fi dorit inca sa mai mergem si in pestera Ponicova pornind de pe uscat spre paraul Ponicova , dar ne-ar fi prins noaptea ! Va invit sa vizualizati si acest album cu 24 de km in 8 ore !
photos.app.goo.gl/j5rVhy4K4EycyzHTA

Al treilea album : Golful Orsova-Cheile Corcoaiei -Herculane -Grota cu aburi. 29-XI- 2021
Astazi a treia zi din excursie , la propunerea colegilor am schimbat putin ordinea drumetiilor , pentru a ne aloca mai mult timp pentru Vf. Suscu , adica 30 -XI-2021. Asadar , pornind din Dubova am facut prima oprire la M-rea Sf. Ana din Orsova , am admirat de la balconul manastirii golful Orsova , am vizitat gratuit Muzeul Memorial Pamfil Seicaru si de la confluenta Dunarii cu Cerna am ajuns la cazare - Herculane . In scurt timp am si plecat cu autocarul ( toti la numar 24 ) spre barajul Tierna
-coada Lacului Prisacina sau " 7 Izvoare Calde " si de la Cerna Sat am parasit drumul de Baia de Arama , am intrat stanga spre Cheile Corcoaiei . Nu le mai vizitasem exact de 20 de ani , cand drumul era mult mai rau cu gropi mai adanci ( un drum de tractoare !). Nici acum nu este refacut , dar am parcurs cei 14 km in 42 de minute si la dus si la intors . Cheile Corcoaiei sunt situate la 44 km de Baile Herculane in M-tii Mehedinti ,fiind incluse in Parcul National Domogled din Valea Cernei . Fac parte din loc. Cerna Sat , comuna Pades , jud. Gorj.. Am admirat sculptura in stanca , chei cu forme de relief spectaculoase , abrupturi stancoase . De la locul de unde incep Cheile Corcoaiei , deasupra doar 8 km se afla Barajul Iovanul ,iar pana la izbucul Cernei mai sunt doar 29 km. La intoarcere nu a mai fost timp pentru Cascada Vanturatoarea de la coada lacului , am oprit doar pentru cinci minute la caditele de bai sulfuroase calde si ajungand in Herculane toti cei dornici au plecat intr-o alta drumetie in muntii Cernei spre Izvorul Munk- Foisoare pana la Foisorul Ciorici ,unde sub stanca se afla grota cu aburi .La rugamintea mea au fost insotiti de Diana , cu care fusesem cu doua luni in urma intr-un sejur de 6 nopti si cunostea locul . . Toti s-au intors la frontala ,dar fericiti . Va invit sa vizualizati si acest album !

photos.app.goo.gl/BNE8FrPi1cMBhXgm8

Al patrulea album : Crucea Alba - Vf. Suscu- Pestera lui Sarban 30-XI-2021.
Astazi 30-XI-2021- prima zi de drumetie mai mare . La ora 8,30 am pornit de la hotel Cerna un grup de 20 montaniarzi spre Izvorul de apa plata Domogled , apoi stanga -sus spre soseaua Baia de Arama , la intersectie dreapta pana la intrarea in traseu - marcaje -stanga in muntii Mehedinti . Statiunea Baile Herculane din jud. Caras Severin este una din cele mai vechi statiuni balneare ale lumii , cu o vechime atestata documentar de 1842 de ani si este
situata la 186 m. alt. , dar cei ce ajung aici inspira aer ozonat ca la 2000 datorita influentelor submediteraniene . Noi plecand de la aceasta altitudine ,186 metri , la intrarea in traseu am urcat in serpentine usoare ( ultima fiind putin mai ingusta )pana la Crucea Alba ( 563 m .alt.) admirand destul de aproape Pinul Negru de Banat ( simbolul zonei ), de aici noua dintre montaniarzi cu pregatire fizica mai buna au coborat pana la firul Vaii Jelarau , admirand salbaticia stancariilor pana la Izvorul Jelarau . De la izvor cei noua puternici au urcat stanga serpentinele , prin padurea albita de zapada , infruntand vant si frig pana la Vf. Suscu ( 1192 m. alt. ). La intoarcere , de la intersectia cu Poteca Pisicii cei noua au continuat in alta drumetie spre Pestera lui Sarban , dupa care au revenit la Crucea Alba- Herculane .Majoritatea adica 11 ( printre care si patru copii ) , au continuat drumetia de la Crucea Alba spre Pestera lui Sarban, unde cel mai mic montaniard Victor Andrei , si-a sarbatorit ziua numelui alaturi de mama lui si noii prieteni . Toti au ajuns bine sanatosi in Herculane . Va invit sa vizualizati si acest album!

photos.app.goo.gl/VDc8idNY2jbZ5huv5

Al cincilea album : 1 Decembrie 2021 Ziua Nationala .
Am ajuns la finalul celor cinci zile din minivacanta . Pana la ora 12,00 vizitam impreuna ceea ce inca nu se vazuse in Baile Herculane : Parcul Central cu vechiul cazinou ,construit in stil baroc . Si pentru ca aceasta statiune este formata din orasul Herculane si satul Pecinisca , doua montaniarde - maratoniste Eugenia si Flori , au plecat ( dupa descrierea mea ) sa parcurga Cheile Peciniscai ,considerate cele mai stramte din tara . S-au bucurat enorm de frumusetea lor , traseu de 4 ore dus-intors l-au facut in doar doua ore ! Nimeni din cei care au poposit pe aceste meleaguri nu trebuie sa plece fara a sti care este salutul roman : Saluti et laetitie( sanatate si bucurii !) asa ca ne-am deplasat la cladirea respectiva si am citit fiecare salutul . Apoi am vizitat Grota Haiducilor , arborele gigant " Sequoia Gigantica " . La ora 12,00 am plecat cu autocarul spre Drobeta -Turnu Severin ,oprindu-ne in loc. Strehaia unde am vizitat M-rea Strehaia - monument istoric. Am ajuns dupa o alta oprire de jumatate de ora , cu bine in Bucuresti la ora 19,30 . Va invit sa vizualizati si acest album.
photos.app.goo.gl/pPPeA1KN2GPgJqSd9
Ultima editare: 13 Dec 2021 20:17 de către angela. Motiv: schimbat linkuri Artemiza

Vă rugăm Autentificare sau Crează un cont să participaţi la discuţie.

Mai Mult
04 Ian 2022 19:16 #4239 de Ilinca
Scris de Ilinca pentru subiectul saptamina 22- 28noiembrie2021 (si minivacanta?) :)
In categoria celor care au plecat mai departe m-am inscris si eu (impreuna cu cativa colegi de club), nerezistand atractiei de a avea o saptamana de vara in plina iarna si de a huzuri putin pe plaje egiptene.

photos.app.goo.gl/QTNWfsTq2NB857kR6
Următorul utilizator(ori) v-au spus Mulțumesc: angela

Vă rugăm Autentificare sau Crează un cont să participaţi la discuţie.

Mai Mult
Timp creare pagină: 0.182 secunde

Forumul respectă dreptul fiecărui membru la libera exprimare. Fiecare membru este responsabil pentru ceea ce scrie pe forum. Opiniile exprimate pe forum sunt personale şi nu reflectă poziţia Clubului Alpin Floarea de Colţ București sau a echipei de administratori / moderatori ai forumului. Citeşte aici Regulamentul forumului: floareadecolt.com/forum/despre-forum/265

NOTA BENE Unele trasee montane descrise pe site sau prezentate în albumele foto pot prezenta un risc important de accidentare gravă. Traseele pot suferi modificări în timp şi pot fi diferite faţă de cum sunt ele prezentate aici. Informaţiile oferite de autori se bazează pe propria lor experienţă; ei nu-şi pot asuma nicio răspundere dacă informațiile nu sunt exacte sau de actualitate. Folosirea oricăror informații prezentate aici se face integral pe propria răspundere. Autorii nu-şi pot asuma nicio răspundere pentru consecințele ce pot decurge din folosirea, în orice fel, a informaţiilor prezentate pe site. Deasemenea, participarea la drumeţiile propuse se face pe propria răspundere, fiecare având obligaţia să se autoevalueze corect vis-a-vis de ceea ce implică drumeţia pe munte.

HAI CU NOI Dacă iubești muntele și vrei să ieși în weekend la o drumeţie în natură, în sălbăticia Bucegilor sau în zonele învecinate, te așteptăm sâmbătă și duminică în Gara de Nord la trenul Regio 3021, ora 5:40, primele două vagoane. Nu uita bocancii, rucsacul cu mâncare pentru o zi și hainele de ploaie. Te așteptăm cu drag la o tură pe poteci cunoscute sau mai puțin cunoscute! Ai ocazia să faci mișcare, să te bucuri de natură și să întâlnești oameni noi. Potecile muntelui sunt primitoare indiferent de anotimp. Vezi Cronica săptămânală

Pentru ture mai scurte şi mai uşoare, potrivite şi pentru începători, te invităm la drumeţii alături de SENIORI vineri în gara Basarab la trenul Regio 3023, ora 7:55, vagonul 2 la etaj. Vezi Cronica seniorilor