Triglavul, cel mai inalt munte din Slovenia (2864m), dă si numele parcului național din Alpii Iulieni. Parcul național sloven a fost fondat in 1924, cu aproximativ 10 ani înaintea fondării Parcului Național Retezat. Mai jos un link către pagina Parcului Național Triglav
Slovenia, numita si “mica Elvetie", este un mic stat aparut din fosta Iugoslavie. Are o istorie bogata, fiind sute de ani parte a Imperiului Romano-German. De aici si asemănările cu vecinii italieni din Tirolul de Sud.
Pentru a ajunge din București in Slovenia am luat avionul de la Otopeni până la Treviso, de unde am închiriat o mașină și apoi pe autostradă, ocolind Ljubliana, până la Bled, unde am petrecut prima noapte. Cazarea si mașina le-am luat prin booking.
In Bled am făcut o mică recunoaștere a împrejurimilor, am trecut pe la oficiul de turism ca sa aflam orarul autobuzelor si sa ne informam asupra traseelor și am facut un tur pe malul lacul omonim. Mai jos un link către obiectivele care pot fi vizitate în Bled.
Bled | Selection of TOP natural features | I feel Slovenia
In fine, a doua zi am luat autobuze din Bled spre Mojstrana, valea Vrata, cabana Aljazev dom. Am ales aceasta intrare in parcul national Triglav,care se adreseaza montaniarzilor experimentati, din multitudinea de intrari pentru toate nivelele de turisti (Triglav, Slovenia's highest peak: tips for a safe ascent | I feel Slovenia - aici gasiti descrierea intrarilor). De fapt am luat 3 autobuze - primul autobuz Bled - Lesce si de aici la statia Mojstrana Dovje cu alt bus, iar de aici la cabana Aljazev dom cu al treilea bus gratuit. Autobuzele sunt sincronizate. La Lesce, statia pentru al doilea autobus este vizavi, iar la Mojstrana Dovje ramai in statie.
In final am urcat pe un drum asfaltat de o singura banda, drum pe care se permite accesul numai localnicilor si autobuzelor.
Ca urmare, dacă folosiți mașina, aceasta trebuie parcată undeva. Noi am lasat-o in Bled in parcarea pensiunii unde statusem.
Urcarea pe valea Vrata este la început în pantă lină, pe o poteca bine conturată. După cam 40 min de mers lejer ne apropiem de stâncă. Traseul ales se numeste Prag si urcă abrupt, vertical pe alocuri, dar este bine asigurat cu scoabe metalice și pe alocuri chiar cabluri. O caracteristică a traseelor marcate in Triglav este dificultatea lor. De altfel la intrarea in traseu, un afiș mare ne anunță că din acel punct incolo, casca și hamul de alpinism sunt puternic recomandate.
Pe traseul pe care am urcat - Prag - casca este de dorit din cauza căderilor de pietre.
Deși traseele sunt bine asigurate, faptul că se circulă în ambele sensuri în unele locuri înguste (uneori nu mai mult de 50 cm de creastă) necesită ca traseele să fie abordate cu atenție.
In fine mai jos link-ul către prima zi de urcare
Triglav prima zi - Valea Vrata, traseul Prag, Triglavski Dom · Sunday, Sep 7
Diferența de nivel a traseului este de 1500 m, cu urcare abruptă, care face extrem de pitoresc traseul. Practic cele 7h au trecut fără să simțim. După urcarea abruptă urmează o vale lină, fără urcări abrupte. Pentru că mai aveam timp până la cazarea in cabana Triglav (cazarea se face la ore fixe cu rezervare prealabilă) am hotărât să ne abatem către cabana Valentina.
A doua zi, am luat un mic dejun copios la cabană. Trebuie spus ca mesele la Triglavski Dom se desfașoară până la anumite ore, de exemplu seara până la ora 20.00 se serveste masa. După ora asta trebuie să iți iei din traistă sau ce le mai ramane la bucatarie.
În fine, începem urcarea. Poteca începe de lângă cabană către vest (prin același loc pe unde admirasem un superb apus de soare cu o zi înainte) coboară un pic, apoi o ia către stânga spre un perete și urcă pe o culme stâncoasă către vârf.
Din depărtare te întrebi cum reușesc atâția oameni să urce atât de repede pe peretele ăla dar am observat destul de repede că traseul e bine garnisit cu scoabe și cabluri până pe vârf.
De altfel deja coborau de pe vârf o serie de turiști cu care ne-am intersectat, precum și câțiva copii (9-13 ani păreau) dotați cu hamuri și căști.
Consider totuși că hamurile nu sunt necesare cel puțin la urcare, totuși e surprinzător să vezi copii destul de mici tropăind la vale pe o culme abruptă și folosind cu dexteritate kit-urile de via ferrata.Căștile însă sunt deosebit de utile din cauza traseelor aglomerate cu risc mare de desprinderi de pietre.
Traseul de urcare pe varful Triglav este preferat de majoritatea și la coborâre din cauza multelor asigurări.
In fine, vârful ! O puzderie de oameni cu tot felul de încălțări în picioare (văzusem deja și bocanci ușori sau semighete legați cu bandă adezivă, dar și încălțăminte sport cam pentru stradă) pe lângă care zburau niște păsări pe post de vulpile noastre, care căpătau câte o bucata de biscuit sau pâine.
Lângă indicatorul de marcare al vârfului există o construcție de forma fostei stații meteo din Ciucaș, un cilindru mic cu un acoperiș conic. Făcut pare-se pe la începutul secolului 20 sau sfârșitul sec 19.
Noi am coborât de pe vârf pe partea opusă urcării, spre cabanele Planika sau Dolicu (până la un punct poteca este comună). Coborârea este abruptă, cu asigurări din loc în loc, dar și cu porțiuni neasigurate care au pietricele ("rulmenți") care necesită atenție. După teminarea coborârii abrupte de pe vârf (1-2 ore?) am ajuns intr-o șa cu indicatoare, unul spre Planika și celălalt direct spre Dolicu. Cum Diana îl mai făcuse pe cel spre Planika (mult mai confortabil aveam să aflăm), am continuat pe traseul direct către Dolicu. Am mers un pic pe creastă apoi am coborât printr-un horn destul de abrupt către traseul pe care l-am botezat ulterior "Tatăl nostru". Este de asemenea un traseu bine garnisit cu scoabe, nu țin minte să fi fost cabluri și care poate fi asimilat ca dificultate cu o via ferrata ușoară. Trebuie spus totuși că există porțiuni foarte expuse unde fără scoabe lucrurile ar fi devenit extrem de dificile. Chiar și așa, faptul că pe o porțiune din traseu (mică totuși) practic nu exista potecă și trebuia să mergi cumva în presiune pe perete ținându-te de scoabe a făcut să iși merite porecla dată de noi. Finalul coborârii de pe perete este pe un platou pe care l-am poreclit "Deșertul marțian" din cauza lipsei de vegetatie și a grohotișului ce se vedea in depărtare.
De la coborârea în deșertul marțian, cam in 15-20 minute de mers lejer ne-am inscris pe un drum facut din piatră în timpul primului război mondial, într-o stare foarte bună și care coboară pe un versant abrupt spre cabana Dolicu. Priveliște extraordinară asupra vaii cabanei Dolicu, cu norisori suspendati cumva in partea superioara a vaii uscate, pline de piatra, cu un pospai de vegetație.
Am ajuns la Dolicu (Koca na Dolicu). Aveau cazare dar noi aveam deja rezervată una la 4-5 ore distanță de acolo. Surpriza placuta a fost cafeaua- aveau asa ceva in ciuda faptului ca erau alimentati (ca mai toate cabanele din partea superioara a masivului) cu elicopterul.
Drumul continuă pe langă cabană înainte; după cam 15 minute de mers am intalnit un indicator care ne semnala traseul celălalt prin cabana Planika. Trecem de indicator și ne înscriem pe partea dreaptă a văii din față, în urcare. Peisaj lunar, stâncos. Grohotiș și stânci spectaculoase. Urcăm până ajungem la o bifurcație (o variantă urcă printr-o șa, iar cealaltă la dreapta). Ne consultăm, Diana folosește aplicația cu harta rezervației și o luăm pe drumul bine conturat din dreapta. urcăm printre o serie de stânci până într-o șa aflată în dreapta sus. Acolo găsim indicatoare catre diverse trasee.Continuam prin peisajul marțian către cabana Koca na Planini pri Jezeru (destinatia noastră aflată încă departe). Printre stancile si bolovanii mari sunt mici smocuri de iarbă, hrană pentru caprele ibex. Datorită calcarelor existente peisajul este neregulat, cu multe doline, scobituri și alte forme specifice zonelor calcaroase. Lipsa vegetației permite, pentru pasionații de geologie, studiul atent al influenței factorilor climatici asupra stâncilor de calcar. De menționat grohotișurile imense (marele Grohotiș din Piatra Craiului ar fi un fragment din ceea ce am văzut) pe lângă care trece traseul spre destinația noastră din seara aceea.
Aproape imediat după ce am vazut caprele ibex, o coborâre ușoară duce spre primul lac pe care l-am întâlnit de unde o ramificație spre dreapta a potecii duce către cabana Zasavska Koca na Prehodavcin. Noi mergem înainte pe lângă lac, apoi pe lângă grohotișul imens din stânga și începe vegetația. Terenul calcaros acoperit de vegetație pare de pe altă planetă- doline ascunse in mușchi, bolovani scobiti acoperiți de iarba, tufe și copaci. Se înserează și mărim pasul ajungând la cabana Koca na Planini pri Jezeru când se lasă noaptea. Mâncăm după regulile cabanelor de acolo (am ajuns cu 30 minute inainte de stingere), lăsăm bocancii jos la parter și apoi cu niște papuci de-ai casei urcăm in camera cu 6 locuri din care noi ocupam trei. Aici cabana are lângă ea un izvor cu apă bună de băut- prima cabană de la care putem bea apa de izvor, restul de la butelii de plastic pe care a trebuit sa le cărăm cu noi, goale sau pline.
maPZS este aplicația cu traseele din Slovenia - unde poti downloada hărțile offline
Imagini Triglav a doua zi - vârful si valea cu 7 lacuri · Sep 8 - 9
A treia zi ne-a gasit intr-un peisaj complet schimbat față de primele două zile. Cabana Koca na Planini pri Jezeru se afla in mijlocul vegetației crescute peste stâncile neregulate din calcar iar în apropiere se află lacuri montane.
Plecarea a fost lejeră dupa un mic dejun copios luat la cabană. Poteca in coborâre ușoară prin pădure, pe langă lacuri. Continuăm să coborâm pe poteca marcată cu aceeași bulină roșie specifică întregului masiv. Ajungem la ultimul lac alpin Crno Jezero (Lacul negru?).Un pic dincolo de lac poteca aparent se curmă brusc și pare greu practicabilă, dar este numai o impresie din cauza coborârii abrupte care urmează - spectaculosul perete Komarca. Poteca este însă asigurată cu cabluri și scoabe pe anumite porțiuni si am observat ca putea fi coborâtă/urcată inclusiv de turiști fără pregătire fizică prea bună. Nivelul de dificultate ar fi undeva intre Jepii Mici(Bucegi) si Lanturi (P Crai), mai aproape de Jepii Mici.
Finalul coborârii este intr-un drumeag care duce intr- o parcare de unde incepe ultimul obiectiv de vizitat al zilei - cascada Savica (Savița?). Din parcare se urcă ușor pe un drum până la punctul de control cu un mic magazin unde se plătește taxa de intrare, apoi se urcă pe o poteca pietruita cu trepte până la Slap Savica (Cascada Savica). La coborâre drumul pietruit continuă aproximativ din parcare catre Ukanc (Ucanț?) satul de unde luăm autobuzul către Bled. A se vedea pozele cu indicatoarele pentru durată si alte informații. Dacă aveți timp (autobuzele își respectă orarul în general) vă puteți abate un pic din drumul direct catre Ukanc catre lacul Bohini (Bohinjsko Jezero).
Orarul autobuzelor l-am aflat din Google Maps, cautand Ukanc si apoi Bled cu folosirea mijloacelor de transport in comun.
