Ne propunem să refacem un circuit de 3 zile care ne-a plăcut mult în inima Făgăraşului (mariusradu.ro/drumetie/carpati/fagaras-circuit-piscu-negru), la început prin locuri mai puţin umblate - Mesteacănu, Muşeteica, Râiosu, Buda - apoi pe creastă până la Negoiu, punct de plecare fiind Piscu Negru pe şoseaua Transfăgărăşan. Când putem noi să mergem se anunţă 2 zile bune iar între ele ceaţă şi vânt... ceea ce se va adeveri ?
Plecăm de la Piscu Negru puţin înainte de ora 10. Mergem în amonte pe şosea apoi intrăm pe poteca spre vârf (cruce albastră). La umbră e răcoare dar urcuşul prin pădure ne încălzeşte. Curând întâlnim pe dreapta 2 surse de apă. La stână, aşezată chiar în potecă, e linişte şi pace, oile au coborât, motiv pentru care am ales luna octombrie. Ieşim la soare şi părăsim poteca pe care oricum o cam pierdem din vedere. Spre Piscu Negru (dreapta) e un ocol destul de mare pentru noi aşa că urcăm în diagonală, spre stânga.
Urcuşul e abrupt dar în pauzele dese ne răcorim cu afine. În cca 3 ore (socotind din şosea) suntem pe creastă, destul de obosiţi dar ne bucurăm de priveliştea care se deschide, pentru început mai mult spre vest. Dincolo de vale se înalţă, masiv, vârful Lespezi-Călţun. La vest de Negoiu creasta Făgăraşului se întinde până dincolo de Ciortea-Boia iar mai spre sud-vest recunoaştem silueta muntelui Cozia.
Continuăm să urcăm, trecem de un vârf intermediar (Mesteacănu) şi în mai puţin de 2 ore suntem pe Muşeteica. E soare dar vântul se înteţeşte când şi când în rafale reci. La 2.448 m Muşeteica oferă ochiului o panoramă impresionantă asupra Făgăraşului, atât spre est cât şi spre vest, avantajul de a fi în afara creastei principale. O scurtă pauză, pozele de rigoare şi urmează o coborâre abruptă, diferită de plaiurile domoale pe care am mers până acum.
Este partea cea mai spectaculoasă a zilei, creasta accidentată Muşeteica-Râiosu-Buda, pe alocuri cu aspect de custură. Coborâm şi urcăm apoi înapoi spre Râiosu (2.395 m). În continuare, până pe Buda, la fel, coborâm şi urcăm. Uneori ocolim uşor prin stânga însă fără să ne îndepărtăm mult de creastă. De regulă ţinem creasta matematică, nu se poate altfel. Din fericire vântul nu bate constant.
Până pe Buda (2.431 m) facem cca 2 ore. Puţin înainte de vârf se poate coborî rezonabil în căldarea de sub Spintecătura Buda şi mai departe în valea Fundu Caprei (triunghi galben). Spre nord avem în faţă Arpaşu Mic. Uşor stânga vedem muchia pe care am urcat în primăvară (photos.app.goo.gl/a8bKPrZYVzrKgSfG9). Acum stăm puţin la soare, e cald şi plăcut, dar trebuie să coborâm la lac (Buda) să punem cortul. Piciorul care se lasă spre est este accesibil, trebuie doar să găseşti soluţia cea mai facilă să ocoleşti micile praguri de piatră.
Întindem cortul într-un loc care ni se pare mai adăpostit, nu chiar pe malul lacului. Seara vine repede, cerul e plin de stele dar o dată cu întunericul se înteţeşte şi vântul care nu prea ne lasă deloc să dormim. Pe la 1 noaptea mai pun nişte ancore suplimentare dar tot stăm cu grijă până dimineaţa, când şi când sprijinind din interior peretele care se îndoaie sub presiunea vântului. Surprinzător nu se rupe nimic dar beţele de aluminiu se îndoaie semnificativ aşa că le aşteaptă nişte reparaţii capitale.
Puţin înainte de 6 dimineaţa, zdravăn zguduiţi de rafalele de vânt, ne stângem bagajele şi împachetăm cum putem cortul având grijă să nu zboare nimic important de lângă noi. E clar că nu mai putem monta cortul încă o noapte dar planul era să stăm la refugiu, la Călţun. După o oră şi ceva suntem gata, ne ţinem greu pe picioare dar suntem gata de drum. Palele de vânt ridică pe alocuri perdele de apă de pe luciul lacului şi le aruncă departe, pe uscat. E spectaculos dar nu e de stat. Trebuie însă să urcăm. Ceaţa acoperă complet zona înaltă a muntelui dar ştim în ce direcţie să mergem. Urcăm pieptiş, nu vedem mai nimic dar păstrăm direcţia bună şi ajungem chiar lângă monumentul Nerlinger. E totul ud iar vântul suflă straşnic dinspre nord. Din fericire nu e foarte frig iar pe potecă (bandă roşie) ne simţim în siguranţă. Înainte de a intra spre zona "La 3 paşi de moarte" ne gândim că e mai bine să ocolim porţiunea cu lanţuri, nu atât pentru că e ud cât pentru vântul care te poate dezechilibra în orice moment. Nesemnalizată, există o coborâre scurtă ce face legătura cu poteca ce vine dinspre Podrăgel-Podragu (cruce albastră). Ocolim puţin dar e mai sigur pe jos iar de la Fereastra Zmeilor coborâm la refugiu (triunghi galben) unde e ceva mai linişte. Puţin frig dar suntem la adăpost. Dealtfel, jos în vale se vede soarele, doar creasta muntelui e învăluită în ceaţă. Luăm masa de dimineaţă pe la 10. Ceaiul cald ne mai ridică moralul şi hotărâm să nu renunţăm la planul de 3 zile chiar dacă mergem toată ziua prin ceaţă şi vânt.
De la refugiu putem foarte uşor să coborâm în şosea dar urcăm înapoi în Fereastra Zmeilor şi continuăm pe potecă (bandă roşie). Pe alocuri vântul se mai domoleşte dar când urcăm spre piciorul Capra suflă foarte hotărât. Lacul e învăluit în ceaţă şi zona pustie. Urcăm cu greu spre Iezerul Caprei dar traversarea spre şaua Paltinu e ceva mai adăpostită de vânt. Drumul pe creastă e neprietenos şi hotărâm că e mai înţelept să coborâm în căldarea Paltinu (punct albastru). N-am mai fost de foarte mult timp pe-aici, vizibilitatea e scăzută dar suntem atenţi la semne şi ocazional ne mai ajutăm de hartă şi GPS. Întâlnim poteca lui Grigore (cruce albastră) şi traversăm fără probleme în valea Călţunului (triunghi albastru). Până ajungem la lac începe să plouă mărunt. Luăm apă din pârâu şi ajungem la refugiu cam uzi. Fiind duminică seara nu e nimeni şi ne întindem în voie hainele ude. O pală de vânt reuşeşte cumva să deschidă chepengul din tavan (intrarea de iarnă). Reuşim însă să-l punem bine la loc şi nu se mai întâmplă nimic deşi vântul zguduie bine refugiul. Mâncăm şi bem ceai iar pe la 7:30 ne băgăm la căldură în sacul de dormit.
Vântul urlă toată noaptea dar ceaţa se ridică după miezul nopţii iar sub cerul plin de stele pământul se usucă şi îngheaţă bocnă. Spre dimineaţă se face linişte şi e senin aşa cum speram. E frig dar nu mai bate vântul. Pantalonii pe jumătate s-au uscat, pe jumătate au îngheţat, important este că nu sunt uzi. Îi lăsăm la soare până mâncăm şi ne pregătim de drum. Dăm o fugă pe Negoiu, motivul pentru care am îndurat ziua de ieri. Pe marginea lacului ierburile sunt îmbrăcate într-o carapace groasă de gheaţă dar lacul este liber, n-ar fi putut să îngheţe aşa, frământat de vânt. Chiar dacă a plouat, pământul este acum tare şi uscat cu petice de gheaţă ici-colo. Urcăm repede în Portiţa Călţunului să ne încălzim. Ne hotărâm să continuăm spre Strunga Dracului ca să câştigăm timp. Pământul e îngheţat şi pietrele stabile. Mergem repede, cu atenţie la lespezile care se mişcă şi în vreo 15 minute urcăm hornul. Desigur, într-o echipă numeroasă şi eventual cu rucsac mare în spate nu e indicat, traseul este totuşi închis. Pe la 10:30 ajungem pe Negoiu. Muntele e aici parcă doar pentru noi şi caprele negre pe lângă care am urcat. Vizibilitatea e perfectă în toate direcţiile. Spre nord e senin dar spre sud, dincolo de lacul Vidraru se întrevede o pătură consistentă de nori.
Stăm pe îndelete şi privim în linişte apoi coborâm, de data asta prin Strunga Doamnei. Aproape de lac (Călţun) mai întâlnim 4 turişti care vin de la Bâlea. Cerul începe să se acopere cu o pâclă fină de nori care se îngroaşă treptat. Ce bine c-am ajuns devreme pe vârf!
Mâncăm la refugiu, facem curat, ne stângem bagajele şi coborâm pe vale (triunghi albastru) înapoi spre Piscu Negru. Vis-a-vis ne încântă privirea culmea Muşeteica-Râiosu-Buda şi refacem cu ochii minţii urcuşul de-acum 2 zile. Ajungem jos în cca 2 ore obosiţi de capriciile vremii dar mulţumiţi că muntele n-a fost totuşi prea aspru cu noi.
Mai multe imagini photos.app.goo.gl/HZHQs4Mct4YPyktP7
O poveste mai detaliată (oct 2016) mariusradu.ro/drumetie/carpati/fagaras-circuit-piscu-negru
Marius & Moniq, oct 2023
